The Economist: Este Germania din nou „omul bolnav al Europei”?

Combinația dintre reunificare, o piață a muncii sclerotică și încetinirea cererii de export au afectat economia, forțând șomajul spre două cifre. Apoi, o serie de reforme la începutul anilor 2000 au dus la o epocă de aur. Germania a stârnit invidia semenilor săi. Nu numai că trenurile circulau la timp, dar, cu ingineria sa remarcabilă, țara s-a remarcat și ca o putere exportatoare. Cu toate acestea, în timp ce Germania a prosperat, nici restul lumii nu a stat degeaba. Drept urmare, Germania a început din nou să rămână în urmă, scrie The Economist.

Cea mai mare economie a Europei a trecut de la un lider al creșterii la o țară a stagnării. Între 2006 și 2017, i-a depășit pe marii săi omologi și a ținut pasul cu America. Cu toate acestea, astăzi tocmai a experimentat al treilea trimestru de contracție sau stagnare și ar putea ajunge să fie singura economie mare care se va micșora în 2023. Problemele nu se află doar aici și acum. Potrivit FMI, Germania va crește mai lent decât America, Marea Britanie, Franța și Spania și în următorii cinci ani.

Desigur, lucrurile nu sunt la fel de alarmante ca în 1999. Şomajul astăzi este în jur de 3%; țara este mai bogată și mai deschisă. Dar germanii se plâng din ce în ce mai mult că țara lor nu funcționează așa cum ar trebui. Patru din cinci spun în sondaje că Germania nu este un loc corect în care să trăiești. Trenurile întârzie acum atât de mult, încât Elveția le-a interzis pe cele întârziate din rețeaua sa. După ce a fost blocată în străinătate pentru a doua oară în această vară, în condițiile în care avionul ei oficial vechi a funcționat defectuos, Annalena Baerbock, ministrul de Externe, a întrerupt o călătorie în Australia.

Ani de zile, performanța Germaniei în industriile vechi a evidențiat lipsa investițiilor în altele noi. Complezența și obsesia pentru prudența fiscală au dus la prea puține investiții publice, și nu doar în Deutsche Bahn și Bundeswehr. În general, investiția țării în tehnologia informației ca pondere din PIB este mai mică de jumătate față de cea din America și Franța. Conservatorismul birocratic iese și el în cale. Obținerea unei licențe pentru a opera o afacere durează 120 de zile – de două ori mai mult decât media OCDE. La acestea se adaugă înrăutățirea geopoliticii, dificultatea eliminării emisiilor de carbon și greutățile unei populații care îmbătrânește.

Geopolitica înseamnă că producția ar putea să nu mai fie vaca de bani care era odinioară. Dintre toate marile economii occidentale, Germania este cea mai expusă Chinei. Anul trecut, comerțul dintre cei doi s-a ridicat la 314 miliarde de dolari. Acea relație a fost odată guvernată de scopul profitului; acum lucrurile sunt mai complicate. În China, producătorii auto germani pierd bătălia pentru cota de piață împotriva concurenților autohtoni. Și în zonele mai sensibile, pe măsură ce Occidentul își „elimină riscul” în legăturile cu China, unele pot fi întrerupte cu totul. Între timp, o luptă pentru producția avansată și lanțuri de aprovizionare robuste declanșează un torent de subvenții pentru a stimula industria autohtonă care fie va amenința firmele germane, fie va cere subvenții în interiorul Uniunii Europene.

O altă dificultate vine din tranziția energetică. Sectorul industrial al Germaniei folosește aproape de două ori mai multă energie decât următorul cel mai mare din Europa, iar consumatorii săi au o amprentă de carbon mult mai mare decât cei din Franța sau Italia. Gazul rusesc ieftin nu mai este o opțiune și țara a întors spatele, printr-un autogol spectaculos, energiei nucleare. Lipsa investițiilor în rețele și un sistem de autorizare leneș împiedică tranziția spre energie regenerabilă ieftină, amenințând să-i facă pe producători mai puțin competitivi.

Din ce în ce mai mult, și Germaniei îi lipsește talentul de care are nevoie. Baby boom-ul de după Al Doilea Război Mondial va duce, în următorii cinci ani, la pensionare a 2 milioane de muncitori.  Deși țara a atras aproape 1,1 milioane de refugiați ucraineni, mulți sunt copii și femei care nu lucrează, care s-ar putea întoarce acasă în curând. Deja, două cincimi dintre angajatori spun că se luptă să găsească muncitori calificați. Acest lucru nu este doar o jelanie: Berlin nu poate ocupa cu personal calificat nici măcar jumătate din posturile sale de predare vacante.

Pentru ca Germania să prospere într-o lume mai fragmentată, mai verde și mai îmbătrânită, modelul său economic va trebui să se adapteze. Totuși, în timp ce șomajul ridicat a forțat coaliția lui Gerhard Schröder să intre în acțiune în anii 1990, semnalele de alarmă sunt mai ușor de ignorat de data aceasta. Puțini în guvernul de astăzi, format din social-democrați, liberali-democrați liberi și verzi, admit amploarea sarcinii. Chiar dacă ar face-o, coaliția este atât de agitată încât partidele s-ar lupta să cadă de acord asupra unui remediu. Mai mult, AfD, un partid populist de extremă-dreapta, este cotat cu 20% la nivel național și ar putea câștiga mai multă influență în alegerile de anul viitor.

Prin urmare, tentația poate fi aceea de a rămâne la vechiul mod de-a face lucrurile. Dar asta nu ar aduce înapoi perioada de glorie a Germaniei. Nici nu ar potoli avalanșa provocărilor la adresa status quo-ului. China va continua să se dezvolte, iar reducerea riscurilor, decarbonizarea și demografia nu te pot ține la nesfârșit la suprafață.

În loc să se sperie, politicienii trebuie să privească înainte, încurajând noi firme, infrastructura și talentele. Îmbrățișarea tehnologiei ar fi un cadou pentru firme și industrii noi. O birocrație digitalizată ar face minuni pentru firmele mai mici care nu au capacitatea de a completa o mulțime de documente. O reformă suplimentară a autorizațiilor ar contribui la asigurarea faptului că infrastructura este construită rapid. Banii contează si ei. De prea multe ori infrastructura a avut de suferit, deoarece guvernul a făcut un fetiș din regulile sale de echilibrare a bugetului. Deși Germania nu poate cheltui la fel de liber pe cât ar fi făcut-o în anii 2010, când ratele dobânzilor erau scăzute, renunțarea la investiții ca o modalitate de a reduce cheltuielile în exces este o economie falsă.

La fel de importantă va fi atragerea de noi talente. Germania și-a liberalizat regulile de imigrare, dar procesul de obținere a vizelor este încă glacial, iar asta ține la distanță profesioniștii din rândul imigranților. Atragerea mai multor imigranți calificați ar putea chiar să cultive talentul autohton, dacă ar ajuta la rezolvarea deficitului cronic de profesori. Într-o țară cu guverne de coaliție și birocrați precauți, nimic din toate acestea nu va fi ușor. Cu toate astea, în urmă cu două decenii, Germania a realizat o transformare remarcabilă cu un efect extraordinar.