Tensiuni în PSD înainte de lupta finală pentru Cotroceni
ACTUALIZARE Telejurnal ora 20.00 Miercuri, social-democrații se reunesc din nou într-o ședință pe tema campaniei electorale pentru turul al doilea al prezidențialelor.
ACTUALIZARE Într-o declarație de presă, la finalul CEx, Viorica Dăncilă a ironizat informațiile potrivit cărora ar fi fost jignită de Claudiu Manda și a spus că nu se pune problema să se retragă din cursa pentru Cotroceni, așa cum s-a vehiculat.
ACTUALIZARE Lia Olguța Vasilescu rămâne șefa campaniei candidatului PSD la prezidențiale.
ACTUALIZARE Ana Birchall și Cozmin Gușă au fost excluși din PSD. Decizia a fost luată în şedinţa CEx a PSD.
ACTUALIZARE Telejurnal ora 19.00 Este o ședință cu scântei care durează de aproape trei ore și se pare că social democrații nu au timp de strategii pentru că se ceartă de când a început această ședință.
S-a lăsat cu excluderi: cei trei parlamentari care au votat guvernul Orban. Lucrurile s-au complicat când a fost exclus din partid primarul Bacăului, Cosmin Necula. Acesta a spus că nu a putut să se mobilizeze pentru prezidențiale pentru că le-a fost rușine cu Viorica Dăncilă. De aici au început reproșurile.
Șefa PSD s-a certat cu europarlamentarul Claudiu Manda. Acesta ar fi criticat-o pe Viorica Dăncilă în întâlnirile pe care le-a avut în Dolj, în organizația pe care el o conduce.
Sursele noastre spun că șefa PSD i-ar fi spus lui Claudiu Manda „să spui că nu câștigi alegerile cu o proastă nu vă face cinste, d-le Manda”. Viorica Dăncilă s-ar fi ridicat, i-ar fi dat lacrimile și a părăsit sala și ar fi avut o discuție privată cu Claudiu Manda.
După o pauză ședința a reînceput. Claudiu Manda și-ar fi cerut scuze. A spus că este modul în care el reușește să-și mobilizeze electoratul.