Țara noastră a întrecut Ungaria și Polonia la PIB-ul pe cap de locuitor în 2023. Statisticile nu se reflectă în viața de zi cu zi

19 ianuarie 2025, 21:10

Oficial, am ajuns să trăim mai bine decât vecinii unguri și mai nou chiar și decât polonezi. România a depășit Polonia, în 2023, la unul dintre principalii indicatori: Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, arată cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică. Economiștii spun că România a avut mai mulți ani la rândul o creștere economică peste media Uniunii Europene. Dar avertizează că performanța din statistici nu se simte însă la fel și în rândul populației.

În comparație cu polonezii, am avut parte de unele prețuri mai mici la mâncare, îmbrăcăminte, încălțăminte, mobilă, dar și în hoteluri și restaurante. În schimb, am plătit mai mult pentru utilități, combustibili, alcool și tutun – arată datele Institutului Național de Statistică.

România a avut un Produs Intern Brut pe cap de locuitor, calculat pe baza parității puterii de cumpărare, care a ajuns să reprezinte 78% din media Uniunii Europene, arată cele mai recente statistici oficiale valabile pentru anul 2023. Țara noastră a întrecut, astfel, Ungaria și Polonia.

Christian Năsulea, economist: „România a avut o creștere economică susținută, cu niște procente destul de mari până foarte recent. Practic, doar anul trecut a fost un an foarte slab. Este interesant, dar nu este foarte important faptul că am reușit să depășim Polonia. E important lucrul ăsta atunci când avem o depășire solidă care se reconfirmă pe un număr de an. În momentul acesta, gâfâim toți aici în estul Europei, situația economică este slabă pentru toată lumea.

Analiștii economici consideră însă că avansul din statisticile oficiale nu se simte la fel de mult și viața de zi cu zi. De exemplu, salariul minim brut în Polonia este de circa 1.000 de euro, în timp ce în România e de aproximativ 800 de euro.

Și la capitolul infrastructură, Polonia stă mai bine. Are o rețea de autostrăzi și drumuri expres de peste 5.200 de kilometri, de peste patru ori mai mare ca a noastră.

Flavius Jakubowicz, președintele Asociației Analiștilor Finaciar Bancar din România: „Spre deosebire de România, Polonia a știut să implementeze mecanisme la nivel guvernamental și politici publice care au adus o plus valoare generală.[…] În România datele arată bine pe hârtie, dar în continuare nu avem autostrăzi, stăm foarte prost la capitolul infrastructură spitalicească, la tot ce însemnă servicii publice. Și, automat, cetățeanul de rând nu resimte plus valoarea care există în cifre.”

Datele INS mai arată că România și Bulgaria au fost țările europene cu prețurile cele mai mici la bunuri și servicii, în 2023.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite