Voucherele de vacanță, sprijin pentru HoReCa. Tichetele emise în 2019 ar putea fi valabile și anul viitor. Executivul trebuie să pună la punct ultimele detalii

Reintroducerea tichetelor de vacanță poate da turismului românesc șansa de relansare în 2022. Măsura ar fi un bun sprijin pentru domeniul HoReCa, grav afectat de pandemie, dar și pentru românii cu posibilități reduse de a se bucura de vacanță. Reprezentanții IMM-urilor sunt convinși de acest lucru și așteaptă ca Executivul să pună la punct ultimele detalii.

Tichetele de vacanță revin de anul viitor. Vor fi în valoare de 1.450 de lei, pe card, pentru toți bugetarii. Cele emise anul trecut și nefolosite mai sunt valabile încă un an

Guvernul a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță, care prevede acordarea de vouchere începând cu anul 2022, pentru toți bugetarii. Astfel, potrivit documentului, tichetele vor fi acordate pe suport electronic până în 2026, iar valoarea lor va rămâne aceeași, de 1.450 lei pentru fiecare salariat. La fel ca în anii trecuți, voucherele vor putea fi folosite doar pe teritoriul României. Iar cele emise anul trecut, și rămase nefolosite, vor avea termenul prelungit cu încă un an. Măsura vine în sprijinul celor din industria HORECA, puternic afectată de pandemie, dar și unora dintre bugetari, care, altfel, nu și-ar permite o vacanță la munte sau la mare.

Ministrul propus pentru Turism: Pentru 2022 vor fi emise din nou tichetele de vacanță pentru lucrătorii din sectorul bugetar

Tichetele de vacanţă vor fi emise din nou, în anul 2022, şi vor funcţiona pentru salariaţii din sectorul bugetar, dar şi pentru cei din mediul privat, acolo unde agenţii economici vor dori acest lucru, iar pentru aceştia din urmă, mare parte din aceste cheltuieli vor fi compensate de la bugetul de stat, a declarat, miercuri seara, în Parlament, ministrul propus pentru Antreprenoriat şi Turism, Daniel Cadariu, după audierile din comisiile de specialitate.

Voucherele de vacanţă ar putea fi acordate din nou de anul viitor

Dar ar urma să fie folosite doar în staţiunile balneo-climaterice şi în agroturism. Nu şi pe litoral. Valoarea anuală a tichetelor va fi la fel ca în 2019, de 1450 de lei. Deocamdată toată lumea aşteaptă decizia finală, care va fi anunţată dupa încheierea negocierilor dintre PNL şi PSD pentru viitorul guvern.

Președintele CNIPMMR, despre Claudiu Năsui: E ministrul de Turism al Greciei în România. Cu tăierea voucherelor de vacanță practic s-a pus capac turismului românesc

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, acţionează ca şi cum ar fi ministrul Turismului din Grecia, în loc să îi păstreze pe turiştii români în ţară, a declarat, luni, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, într-o conferinţă de presă.

Turismul românesc, aproape de colaps. Consecințele eliminării voucherelor de vacanță

Eliminarea voucherelor de vacanță lovește și mai mult turismul. După un an greu în care turiștii au fost puțini, faptul că tichetele nu se vor mai acorda înseamnă o scădere și mai mare a numărului de oaspeți care să își petreacă vacanța pe plaiuri mioritice. Specialiștii din turism consideră că numărul celor care le vor trece pragul o să scadă chiar și cu 30%.

Ultima Oră

Cele mai citite