Tot mai multe țări cer pasagerilor care vin din China să fie testați sau vaccinați anti-Covid

Lista țărilor care impun teste COVID călătorilor care vin din China e tot mai mare. În Europa, Spania și Italia sunt deocamdată singurele care cer test COVID sau dovada vaccinării. Astfel, mai multe țări ale Uniunii iau în calcul introducerea restricțiilor în cazul pasagerilor din China. După ce a relaxat politica "zero Covid", China se confruntă cu un nou val de îmbolnăviri și decese.

Agenţia Europeană pentru Medicamente a autorizat vaccinurile dezvoltate de Pfizer şi Moderna împotriva variantei Omicron

Noile vaccinuri anti-Covid, adaptate pentru Omicron, au primit undă verde de la Agenţia Europeană a Medicamentului. Aprobarea vine la o zi după ce serurile care ţintesc şi subvariantele extrem de contagioase au primit autorizaţia şi de la autoritatea americană în domeniu. Milioane de americani vor putea face noul rapel de săptămâna viitoare. La noi, se va întâmpla după ce va veni şi autorizaţia Comisiei Europene. Va urma curând, anunţă oficialii europeni.

Cifrele îmbolnăvirilor scad, dar am avut un record de decese al valului 5. Reprezentanţii elevilor cer noi măsuri de siguranţă, dacă apar din nou creșteri

Covidul a răpit aproape 200 de vieţi în ultima zi. Sunt cei mai mulţi morţi din acest val. Deşi pandemia e pe un trend descendent, şi scade şi numărul internărilor, mulţi dintre cei cu forme grave pierd lupta. Și totul, pentru că oamenii sunt mai neatenţi, spun experţii. Sunt şi aproape 22 de mii de cazuri noi de Covid, cu 10 mii mai multe decât la ultimul bilanţ.

Specialiștii iau în calcul ca în România să se fi atins un grad ridicat de imunitate colectivă, ceea ce ar putea anunța o revenire la normalitate

Sunt șanse mari ca România să fi atins un grad ridicat de imunitate, iar în primăvară să putem reveni la normalitate. Concluzia vine după un nou studiu în urma căruia s-a constatat că toate cele aproape 100 de probe secvențiate erau infectări cu Omicron. Din acest ultim lot, doar 3 conțineau subvarianta mai contagioasă. Reluarea vieții obișnuite ține de două aspecte - numărul de cazuri noi și viteza cu care această subvariantă se va răspândi.

Presiune fără precedent la Ambulanța Bucureşti – Ilfov, în plin val cinci al pandemiei. Alis Grasu, manager: Să sunăm la 112 doar când avem o urgenţă medicală reală

Valul 5 a adus un nou record absolut de infectări cumulate în 14 zile, în Capitală: rata de incidenţă a sărit de 35 la mia de locuitori, după ce au fost depistate aproape opt mii de cazuri în ultima zi. În Otopeni, sunt chiar peste 45 la mie, cea mai mare rată de incidenţă din oraşe. Ambulanţa cu greu face faţă recordurilor de solicitări. Medicii fac apel la oameni să sune la 112 doar pentru urgenţe reale, să nu le pună viaţa în pericol celor care pot muri în lipsa salvatorilor.

Ultima Oră

Cele mai citite