Anchete la o școală din Otopeni, după ce la banchetul de clasa a VIII-a s-ar fi consumat băuturi alcoolice

De la bal, la spital. Aceasta este pe scurt povestea petrecerii organizate de elevii de clasa a opta dintr-un liceu ilfovean, la final de an. Două fete au avut nevoie de asistență medicală după ce, alături de alți participanți la banchet, toți minori, ar fi consumat băuturi alcoolice. Inițial, au existat și suspiciuni privind consumul de substanțe periculoase, dar ipoteza aceasta a fost infirmată de analizele medicale. Conducerea liceului și polițiștii continuă cercetările.

Tinerii danezi sunt dependenți de pungile cu nicotină

Tinerii din Danemarca fumează mai puțin, dar sunt dependenți de nicotină. Și asta pentru că în magazinele din regat se găsesc punguțe cu nicotină care se consumă ca un drops. Problema e că o singură punguță echivalează cu substanța din tutunul inclus în 35 de tigarete. 

Dieta neadecvată, consumul de tutun şi de alcool şi activitatea fizică scăzută - responsabile de mai mult de jumătate din decesele din România, potrivit consilierului prezidențial Diana Păun

Peste jumătate din totalul deceselor din România pot fi atribuite factorilor de risc comportamentali care includ dieta neadecvată, consumul de tutun şi de alcool, dar şi activitatea fizică scăzută, a declarat marţi consilierul prezidenţial Diana Păun, potrivit Agerpres.

Ultima Oră

Cele mai citite