ANAT: Standul României a fost un adevărat punct de atracţie la Târgul Internaţional de Turism de la Varşovia

Standul României, cu o suprafaţă de 215 de metri pătraţi, a fost un adevărat punct de atracţie la târgul internaţional de turism de la Varşovia (TT Warsaw), fiind amplasat strategic la intrarea principală, au anunţat reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), într-un comunicat remis Agerpres.

Străinii ne apreciază autenticitatea, dar stau la noi doar câteva zile. Specialiști: Ne trebuie o promovare mai bună

Suntem autentici, avem traditii, atmosfera e extraordinară - cu toate acestea nu reușim să ținem turiștii străini la noi mai mult de, în medie, două nopți. Arhitectura orașelor, zonele montane și balneare, dar și gastronomia sunt principalele atractii pentru turiști. Datele arată că doar două din zece persoane care se cazează în unitățile din România sunt din străinătate. Bucureștiul este în topul preferințelor, alături de Brașov și Constanța.

Via Transilvanica și Brașovul, în top 25 cele mai bune locuri de vizitat în 2025, recomandate de National Geographic

Via Transilvanica, traseul de 1.400 de kilometri ce străbate unele dintre cele mai frumoase zone din ţară, devine unul dintre cei mai buni ambasadori ai turismului românesc peste hotare, după nominalizarea de către National Geographic în topul celor mai bune locuri de vizitat din lume, în anul 2025, a declarat vineri, pentru Agerpres, managerul Destinaţiei Ecoturistice Ţara Haţegului, Anca Rusu.

Ultima Oră

Cele mai citite