Ionuţ Mişa este noul șef al ANAF. El preia funcția în momentul în care deficitul bugetar a urcat alarmant

Într-un moment de alarmă maximă pentru bugetul de stat, când deficitul a ajuns la un nivel neaşteptat de mare după primele două luni, se schimba seful Fiscului. De astăzi, Ionuţ Mişa, fost ministru de Finanţe, va conduce Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). Și are sarcina să strângă bani mai mulţi și să aducă bugetul pe linia de plutire.

Ordonanța privind declarația unică, adoptată de Guvern

Guvernul a oficiat azi declarația fiscală unică. Prin aceasta decizie dispar 7 formulare, printre care şi controversatul formular 600. Declarația unică va fi depusă o dată pe an de persoanele fizice, cu venituri suplimentare, pentru plata contribuțiilor pentru asigurările sociale și de sănătate. Anul acesta formularul poate fi depus la ANAF până în 15 mai, iar după această dată poate fi trimis online, până pe 15 iulie. Cei care plătesc până la finalul lunii decembrie 2018, pot beneficia de reduceri între 5 și 10 la sută. Conform ordonanței de urgență, de anul viitor, termenul de plată este 31 martie, iar estimarea veniturilor va fi pentru anul curent.

Revoluția fiscală scade salariile în IT. Aproape 200 de mii de angajaţi sunt scutiți acum de impozitul pe venit

Revoluţia fiscală ar putea să scadă salariile pentru câteva sute de mii de angajaţi din România! Patronii trebuie să facă rost de bani în plus pentru a menţine la acelaşi nivel salariile angajaţilor din IT sau pentru persoanele cu handicap. Majorarea câștigurilor brute va fi complicată şi pentru angajaţii firmelor aflate în insolvenţă. Acolo, creşterea nu se poate face nici dacă se vrea.

"Revoluția fiscală", întâmpinată în stradă de angajații nemulțumiți. Proteste în Piața Victoriei

În timp ce guvernanții adoptau "revoluția fiscală", în stradă, câteva sute de oameni protestau vehement, de teamă că vor primi salarii mai mici. Au participat inclusiv angajați ai corporațiilor care au afaceri în România. De altfel, nu doar patronatele contestă măsurile guvernului, ci și sindicatele, care amenință cu proteste, nemulțumite în primul rând de transferul contribuțiilor la angajat. Miercuri seară, în jur de 1.500 de persoane s-au strâns din nou în Piața Victoriei.

Ministrul Finanțelor despre modificarea Codului fiscal:Măsurile sunt benefice pentru cetățeni și pentru companiile care activează în România

Guvernul și-a dus până la capăt revoluția fiscală cu tot ce presupune ea: transferul contribuțiilor la angajat, reducerea impozitului pe venituri și diminuarea contribuțiilor pentru pensiile private obligatorii. Nu a ținut cont de protestele din țară și nici de criticile venite din toate părțile. Ministrul de Finanțe insistă că România e o țară cu un climat fiscal foarte bun. Prezentarea în Power Point a ministrului Mișa poate fi vizionată în secțiunea VIDEO și poate fi citită în secțiunea DOCUMENTE.

Miercuri, ziua "revoluției fiscale". Confirmări cu economie de cuvinte, schimbări majore, previziuni și incertitudini

După câteva ezitări, cabinetul Mihai Tudose va adopta miercuri o serie de schimbări fiscale majore, cu impact pentru toată lumea: angajat, companie, autorități locale. Ordonanța de urgență este pe ordinea de zi, a declarat premierul, deși luni dezmințea acest lucru. Ședința de miercuri este așteptată cu maxim interes și de Banca Națională a României. Guvernatorul deja prognozează o inflație peste cea estimată inițial, cu un vârf în primul trimestru al anului viitor.

Ultima Oră

Cele mai citite