INS: Gazele naturale, combustibilii, cartofii şi uleiul s-au scumpit cel mai mult în ultimul an

Gazele naturale, combustibilii, cartofii şi uleiul s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în timp ce singura ieftinire s-a înregistrat la energia electrică, pentru care au fost luate în considerare prevederile OUG nr.118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi.

Ministerul Sănătăţii: Un număr mare de cazuri care nu au fost alocate vor creşte raportările în unele judeţe

Ministerul Sănătăţii informează, sâmbătă, că există un număr mare de cazuri confirmate cu COVID-19 care nu au fost încă alocate judeţelor unde a avut loc infectare, iar Institutul Naţional de Sănătate Publică a luat măsuri pentru alocarea rapidă a acestora în termen de 3 zile, ceea ce va face ca numărul total de cazuri raportate să crească în următoare zile.

INS a revizuit în sus creşterea economică din trimestrul III, la 0,4%

Institutul Naţional de Statistică (INS) a revizuit în sus creşterea economică din trimestrul III al acestui an, la 0,4%, de la 0,3% cât estima anterior, iar faţă de perioada similară din 2020, Produsul Intern Brut a înregistrat un avans de 7,4% pe seria brută şi 8,1% pe seria ajustată sezonier, conform datelor provizorii publicate marţi.

Ultima Oră

Cele mai citite