Incendiul de la groapa de gunoi Aninoasa a fost lichidat. Pompierii au intervenit patru zile şi patru nopţi
Incendiul de la groapa de gunoi Aninoasa a fost lichidat, sâmbătă, după o intervenție a pompierilor care s-a întins pe patru zile și nopți, informează ISU Dâmbovița.
Potrivit unui comunicat de presă al instituției amintite, pompierii au intervenit continuu la fața locului din 24 iunie, ora 17:00, până pe 28 iunie, ora 18:05.
‘Intervenția, desfășurată pe o suprafață de aproximativ 20.000 metri pătrați, a presupus gestionarea unor focare multiple care, în prima etapă, s-au manifestat cu flacără deschisă, evoluând ulterior într-o ardere mocnită în profunzimea masei de deșeuri. Această ardere mocnită a îngreunat intervenția, întrucât focarele s-au manifestat la adâncime, fiind dificil de accesat direct cu jeturile de apă, necesitând acțiuni mecanizate pentru desfacerea straturilor de deșeuri și stingerea completă a focarelor ascunse. Activitățile s-au desfășurat pe parcursul a patru zile și nopți, fără întrerupere, în condiții de caniculă, mari degajări de fum și mirosuri specifice, vânt care a favorizat propagarea focarelor și ardere pe straturi cu diferențe de nivel, îngreunând accesul echipajelor’, precizează sursa citată.
La fața locului au fost mobilizate opt autospeciale de stingere cu apă și spumă ale ISU Dâmbovița, două autospeciale de stingere aparținând SVSU Aninoasa și SPSU Petrom, o ambulanță SMURD, o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița și un punct de comandă mobil. De asemenea, pe parcursul intervenției, patru buldozere și patru excavatoare au fost utilizate pentru îndepărtarea straturilor de deșeuri și lichidarea focarelor ascunse. Peste 50 de pompieri, paramedici și personal al serviciilor private și voluntare pentru situații de urgență au fost implicați în intervenția de la Aninoasa.

În sprijinul misiunii intervenția a fost suplimentată cu o cisternă SVSU Târgoviște și două cisterne de la Direcția de Salubritate Târgoviște, acestea fiind utilizate pentru alimentarea autospecialelor de stingere, contribuind astfel la susținerea operațiunilor de intervenție. Pe durata misiunii autospecialele de intervenție ale subunităților ISU Dâmbovița au efectuat aproximativ 260 de alimentări cu apă, asigurând necesarul pentru desfășurarea operațiunilor de stingere, aceste nefiind întrerupte în nici un moment, se mai arată în comunicatul ISU.
Pe parcursul zilelor în care incendiul s-a manifestat au fost emise trei mesaje RO-ALERT pentru informarea populației din Aninoasa, Răzvad, Ulmi și Târgoviște cu privire cu degajările mari de fum și au fost recomandate măsuri de autoprotecție.
Pe 25 iunie s-a decretat starea de alertă la nivelul județului Dâmbovița, fiind stabilite măsuri specifice pentru asigurarea continuității acțiunilor de intervenție și gestionarea eficientă a situației. În cadrul măsurilor dispuse, a fost stabilită monitorizarea calității aerului, activitate realizată de laboratorul mobil al Agenției pentru Protecția Mediului, datele obținute fiind transmise structurilor implicate în gestionarea situației de urgență, informează ISU Dâmbovița.
Din 27 iunie, ora 18:30, ca urmare a diminuării amplorii situației de urgență, dispozitivul a fost redimensionat, rămânând la fața locului patru autospeciale de stingere de mare capacitate, cu un total de 16 cadre, un echipaj SMURD și punctul de comandă, misiunea acestora fiind continuarea identificării și lichidării focarelor apărute, cu sprijinul utilajelor aflate în teren. Pentru a supraveghea zona, în continuare, vor rămâne la fața locului două autospeciale de stingere de mare capacitate, potrivit sursei amintite.
Sursa Agerpres

