România pierde anual 300.000 de persoane. Migrația externă este principalul motiv pentru care populația țării noastre scade. Declinul demografic pune presiune pe piața muncii. Muncitorii aduși din țările asiatice nu sunt o soluție

România pierde în fiecare an cel puțin 300 de mii de persoane, iar migrația externă rămâne în continuare principalul motiv pentru care populația țării noastre este tot mai puțină. Până la finalul acestui deceniu vom fi mai puțin de 18 milioane, iar până în 2050 vom mai pierde încă 3 milioane de persoane, iar asta va pune presiune pe piața muncii și automat pe sistemul de pensii. Forța de muncă străină adusă din țările asiatice nu este o soluție, deoarece această piață nu este o sursă și pentru angajați calificați.

Iohannis: Sistemul de pensii trebuie reformat în aşa fel încât să fie echitabil şi să fie sustenabil, adică pensionarii să primească real ce li se cuvine după o viaţă de muncă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, după întâlnirea cu premierul polonez, Mateusz Morawiecki, care efectuează o vizită la Bucureşti, că sistemul de pensii trebuie reformat în aşa fel încât să fie echitabil şi să fie sustenabil, adică pensionarii să primească real ce li se cuvine după o viaţă de muncă.

Pensiile speciale, cartoful fierbinte în PNRR. Ministrul Muncii, Marius Budăi, și fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, se acuză reciproc de populism

Reforma pensiilor încinge în continuare spiritele pe scena politică. Punctul nevralgic rămân pensiile speciale, care au stârnit discuţii aprinse în emisiunea Context, de la TVR INFO. Actualul ministru al Muncii, Marius Budăi, și fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, se acuză reciproc de populism. Asta în timp ce Comisia Europeană vrea explicații cu privire la definiţia acestor venituri speciale.

Promisiuni de ștergere a inechităților din sistemul de pensii

Dosarele pensionarilor care au contribuții suplimentare și nu au fost luate în calcul vor fi reevaluate, spune ministrul Muncii, în baza unui nou ordin emis astăzi. Corecțiile se făceau la latitudinea caselor de pensii, susține Raluca Turcan, pentru că nu există o bază legală. Asociațiile de pensionari se tem că nu vor apuca ziua în care să primească o pensie corectă.

Ultima Oră

Cele mai citite