În 26 şi 27 octombrie, sărbătorirea Sfinţilor Dimitrie. Tradiţii populare de Sâmedru, patronul iernii pastorale. Cine este Sfântul Dimitrie cel Nou, cel care ocroteşte Bucureştiul din 1792

În 26 octombrie, românii sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, numit Sâmedru în tradiţia populară, iar în 27 octombrie, pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou – Basarabov, patronul oraşului Bucureşti. În cele două zile, peste 300 de mii de români îşi sărbătoresc onomastica.

Ultima zi de pelerinaj în Capitală. Mesaj controversat al Patriarhului Daniel: În 1989, regimul comunist a căzut ca o pedeapsă a Sfântului Dimitrie, la doar câteva luni după ce a interzis pelerinajul de la Patriarhie

Rugăciune, pioșenie și numai 35 de mii de credincioși la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou în acest an. Restricțiile sanitare au redus mult numărul pelerinilor care obișnuiau să stea la cozi uriașe pe dealul Patriarhiei. Patriarhul Daniel a oficiat slujba și le-a transmis autorităților un mesaj controversat: "în 1989, regimul comunist a căzut ca o pedeapsă a Sfântului Dimitrie, la doar câteva luni după ce a interzis pelerinajul de la Patriarhie".

A doua zi de pelerinaj la Patriarhie, cu distanțare și mască de protecție obligatorie. 10 mii de oameni s-au închinat la racla cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou

Cozi mult mai mici, faţă de alţi ani, şi în a doua zi de pelerinaj pe Dealul Patriarhiei, la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou. S-au respectat distanţarea şi portul măştii, au apărut, în schimb, persoane care au încercat să profite de naivitatea credincioşilor: falşi preoţi care cereau bani sau cerşetori cu răni închipuite.

Zi solemnă la Patriarhie. Zece ani de când Preafericitul Daniel este patriarh. Omagierea apărătorilor Bisericii în perioada comunistă

Partiarhul Kirill al Rusiei a fost invitat de Preafericitul Daniel să participe la sfinţirea picturii Catedralei Mântuirii Neamului, când va fi gata. Astăzi a fost zi festivă la Patriarhie: s-a oficiat un Te Deum la împlinirea a zece ani de când Preafericitul Daniel este Patriarh. A fost şi o şedinţă solemnă a Sinodului pentru omagierea celor care au apărat biserica în perioada comunistă.

Semnificaţia vizitei Patriarhului Kirill al Rusiei în România

Imaginea celor doi patriarhi care schimbă daruri şi vorbesc despre frăţia ortodoxă, sub ochii miilor de credincioşi, veniţi la Bucureşti, are mai multe semnificaţii. Este un prim pas către revitalizarea relaţiilor, spun unii analişti. O ocazie importantă de a tatona terenul în privinţa situaţiei ortodoxiei din Republica Moldova, spun alţii. Acolo există două mitropolii: una are legături cu Moscova, a doua cu Bucureştiul.

Ultima Oră

Cele mai citite