şcoală
Exces de generozitate la 10 ani. Un elev de la o şcoală de lângă Barcelona a împărţit 10 mii de euro colegilor de şcoală. Năzdrăvănia elevului de clasa a patra a surprins pe toată lumea, iar profesorii au reacţionat imediat. Cu detalii, corespondentul nostru în Spania, Felix Damian.
Ministrul Muncii: Voucherele de vacanţă şi normele de hrană vor fi introduse în sporuri, iar acestea vor fi plafonate la 30 la sută
Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, a anunţat câştiguri pe de o parte, dar şi reduceri pe de altă parte în legea salarizării unitare. Discuțiile pe marginea salarizării unitare au început luni.
Negocieri pentru salarii mai mari în Educaţie. Profesorii vor primi vouchere de vacanţă şi alocaţii de hrană
Veşti bune pentru profesorii debutanţi, care au studii superioare: vor primi cel puţin dublul salariului minim pe economie. Vor avea şi sporuri de performanţă. Astăzi s-au negociat salariile pentru tot personalul din educaţie, aşa cum vor apărea în viitoarea lege a salarizării. Creşterea ar urma să fie şi de 57 la sută în următorii patru ani. Aşa promite ministrul Muncii.
În România, sistemul de educaţie nu sprijină dezvoltarea copiilor supradotaţi
Copilul dumneavoastră învaţă repede cifrele şi literele, deşi încă nu merge la şcoală? Rezolvă jocuri complicate, care îi pun în dificultate chiar şi pe adulţi? Atunci este foarte posibil să aveţi un copil supradotat. Bucuraţi-vă, dar cu măsură, pentru că sistemul nostru de învăţământ nu este pregătit să crească astfel de copii. Lipsurile sunt suplinite de ONG-uri, prin programe speciale, însă, în general, contracost.
Scădere dramatică a numărului de elevi în judeţul Hunedoara
Faţă de 1997, sunt cu 40 la sută mai puţini elevi în judeţul Hunedoara, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Unele sate nici nu mai au şcoli.
Şcolile organizează "Ziua Porţilor Deschise" pentru părinţii care îşi vor înscrie copiii în clasa pregătitoare
Toate şcolile din ţară organizează, de astăzi, "Ziua Porţilor Deschise" pentru părinţii care îşi vor înscrie copiii în clasa pregătitoare. În această perioadă, viitorii elevi pot vizita clasele în care vor învăţa de la toamnă. Iar părinţii pot sta de vorba cu profesorii.
"Te strâng de gât!", "Dacă mai mişti, e vai de creierii tăi" - aşa îi convingea să doarmă o educatoare din Bucureşti pe copiii din grădiniţă
Anchetă la o grădiniţă din sectorul doi al Capitalei. Vizată este o educatoare, înregistrată de părinţi în timp ce vorbea urât cu copiii şi îi jignea. Inspectoratul şcolar al municipiului Bucureşti a început cercetări, dar şi poliţia a început verificări în acest caz. La Secţia 7 de Poliţie a fost depusă şi o plângere.
Învăţătoarea din Braşov acuzată de limbaj indecent în clasă va fi monitorizată de părinţi şi cadre didactice
Se face anchetă la Braşov, la şcoala unde preda învăţătoarea acuzată că urlă şi le vorbeşte urât copiilor. Aceasta intră sub supraveghere şi va fi cercetată disciplinar. Abia la finalul investigaţiilor, inspectoratul şcolar şi conducerea şcolii vor decide sancţiunile. Între timp, părinţii se tem să-şi mai lase copiii la ore. Iar unii se gândesc chiar să-i mute la alte şcoli. Învăţătoarea susţine însă în continuare că vocea din înregistrări nu este a ei.
Cuvinte grele, ţipete şi ameninţări cu bătaia într-o şcoală din Braşov. Un elev susţine că a înregistrat ce se întâmplă la ore
O învăţătoare din Braşov este acuzată că face educaţie cu ţipete şi jigniri. Un elev susţine că a înregistrat cu telefonul mobil ce se întâmplă la ore. Când au ascultat înregistrarea, părinţii s-au îngrozit. Ei cred că cei mici au devenit agresivi şi din cauza tratamentului la care sunt supuşi la şcoală şi ar putea avea nevoie de consiliere psihologică. Învăţătoarea susţine că vocea nu îi aparţine.