Directori de școli care demonstrează că învăţământul are viitor

Patru directori de şcoală din România demonstrează că învăţământul are viitor şi că în unele şcoli lucrurile merg ca pe roate. Directorii au fost premiaţi pentru inovare, egalitate de şanse sau antreprenoriat. Le-au adus recunoaştere proiectele derulate în şcolile pe care le conduc. De la condiţii de învăţare schimbate radical, la integrarea copiilor din comunităţile vulnerabile, proiecte prin care tinerii să înveţe o meserie până la reducerea abandonului şcolar.

Reguli în cazurile de violenţă din mediul şcolar: Directorul este obligat să sesizeze Poliţia în cazul faptelor de violenţă care constituie infracţiuni

Ministerul Educaţiei a realizat un set de reguli care trebuie urmate în cazurile de violenţă din şcoli şi pentru aplicarea "Procedurii privind managementul cazurilor de violenţă asupra antepreşcolarilor, preşcolarilor, elevilor şi a personalului unităţii de învăţământ, precum şi al altor situaţii corelate în mediul şcolar şi a suspiciunii de violenţă asupra copiilor în afara mediului şcolar".

Elevii nu primesc încă lapte, corn și fructe. Produsele vor ajunge în toate şcolile abia la începutul anului viitor

E aproape o lună de când a început școala și abia acum se organizează licitații pentru programul "Laptele și cornul". Autoritățile din țară dau vina pe Guvern că a emis prea târziu actele normative necesare. De anul acesta e mai mare porția de lapte și produse lactate, exact cele la care producătorii nu se înghesuie pentru că statul le dă un preț prea mic. Aproape 2 milioane de copii ar trebui să primească gustarea care include produse lactate și de panificație și două porții de fructe pe săptămână.

Ultima Oră

Cele mai citite