Compania TAROM menţine suspendarea pentru zborurile către şi dinspre Tel Aviv, Amman şi Beirut până la data de 16 august 2024, inclusiv, a anunţat operatorul aerian naţional.
12 August 2024, 21:31 (actualizat 12 August 2024, 21:32)
Israelul a cerut sâmbătă guvernului să încheie un acord de încetare a focului cu gruparea islamistă palestiniană Hamas pentru a facilita eliberarea ostaticilor ţinuţi în continuare în Gaza, transmite dpa.
Israelul a atacat cu rachete o școală a ONU din Gaza, unde susține că se află o bază Hamas. Potrivit mişcării islamiste, bilanţul se ridică la cel puţin 40 de morţi şi 80 de răniţi, printre care şi femei şi copii.
Responsabilul ONU pentru situaţii umanitare de urgenţă Martin Griffiths a avertizat marţi, într-o declaraţie, că o operaţiune la sol a armatei israeliene în oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, ar fi "o tragedie fără margini", transmite AFP.
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anulat o discuţie planificată despre războiul din Fâşia Gaza la reşedinţa sa oficială din Berlin, pe fondul criticilor că nicio voce palestiniană nu a fost invitată să participe, informează sâmbătă dpa.
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a indicat sâmbătă dimineaţa că "studiază" o contrapropunere israeliană în vederea unui armistiţiu în luptele din Fâşia Gaza şi a eliberării ostaticilor, transmite AFP.
27 April 2024, 07:32 (actualizat 27 April 2024, 09:21)
Noile proiecte de ajutor american pentru Ucraina şi Israel, anunţate luni de şeful republican al Camerei Reprezentanţilor, vor fi utile celor două ţări, a reacţionat marţi Casa Albă, deşi cu prudenţă.