Zeci de studenţi aparţinând mai multor organizaţii naţionale au mărşăluit, vineri, pe străzile Timişoarei, în semn de nemulţumire faţă de proiectul noii Legi a Educaţiei, aflat în dezbatere publică, dar şi pentru susţinerea unor modificări propuse de ei.
Câteva zeci de persoane au arborat un steag imens al Uniunii Europene în Piața Victoriei și au cerut ca legislația în materie de justiție să fie respectată. Părerea organismelor europene trebuie luată în calcul, au transmis participanții la mitingul organizat de Asociația Inițiativa Timișoara.
Proteste și astăzi în România: cetățeni în stradă, magistrați în fața instanțelor, opoziția în Parlament. Puterea rămâne însă de neclintit și adoptă pe bandă rulantă controversatele modificări la legile esențiale din justiție.
În București, aproximativ 200 de persoane s-au strâns în fața Executivului. Vor o justiție liberă și independentă și oameni competenți la conducerea țării. La Timișoara, câteva zeci de persoane s-au mobilizat pe rețelele de socializare și au ieșit în centrul orașului.