Acuzații la Colegiul Goethe din Capitală. Profesorii nu au predat, după un control de la Ministerul Educației

Situaţie tensionată şi acuzaţii grave la unul dintre cele mai bune colegii din Capitală. În urma unei sesizări făcute de un părinte în legătură cu comportamentul unui profesor de la Colegiul German Goethe, Corpul de control al Ministerului Educaţiei a început o cercetare. S-a ajuns până în punctul în care cele trei directoare şi-au dat demisia şi au acuzat atitudini umilitoare din partea membrilor Corpului de control, iar profesorii au protestat. Au rămas la catedră, dar nu le-au predat copiilor. Ministerul neagă acuzaţiile.

Meditațiile cu elevii de la clasă, pedepsite dur

Profesorii care fac meditații cu elevii de la clasă vor putea fi sancționați mult mai dur. De la un an a crescut la 7 ani interdicția la catedră. Asta prevede nouĂ lege a educației naționale în cazul profesorilor care ajung în situația de a li se desface contractul de muncă. De acum vor fi pedepsite și mai dur faptele de violență fizică sau verbală comise de profesori la adresa elevilor.

Vor salarii majorate. Angajații DSP-urilor au protestat la Ministerul Sănătății. Sindicaliștii din învățământ au purtat negocieri cu premierul și cu ministrul Educației

Sindicatele presează Guvernul pe final de an pentru majorări salariale. Angajații direcțiilor de sănătate publică au protestat la Ministerul Sănătății și cer salarii mai mari, așa cum primesc colegii lor din alte instituții. Iar sindicaliștii din învățământ au avut o primă rundă de negocieri cu premierul și cu ministrul Educației, pentru a stabili procentul de creștere a salariilor de la 1 ianuarie.

Întrevedere premierul Marcel Ciolacu - reprezentanţii sindicatelor din educaţie. Printre subiectele discuției, eliminarea inechităţilor salariale

Întrevedere premierul Marcel Ciolacu - reprezentanţii sindicatelor din educaţie, luni, la Palatul Victoria.  S-a discutat despre eliminarea inechităţilor salariale pentru personalul din învăţământ, programele de susţinere a preşcolarilor, elevilor şi studenţilor, derularea investiţiilor în educaţie şi eliminarea inechităţilor salariale, arată Guvernul într-un comunicat.

Soluții la consumul de droguri în rândul tinerilor din Europa: De la campaniile de informare din școlile franceze la condamnarea traficanților în vârstă de 14 ani din Italia

Măsurile antidrog în școli nu vor fi ușor de aplicat. Ministrul Educației asigură cadrele didactice că nu vor fi nevoite să se ocupe de testare. Pentru aceste proceduri e nevoie de specialiști în sănătate publică, a declarat Ligia Deca, la TVR INFO. Până atunci, însă, fenomenul consumului de droguri în rândul tinerilor va fi discutat în CSAT. Așa cum arată și experiența altor țări, prevenția și combaterea sunt esențiale, dar e important să evităm stigmatizarea consumatorilor, atrag atenția experții consultați de Știrile TVR.

Premierul Marcel Ciolacu spune că legea salarizării va reflecta performanţa profesorilor: Simpla prezenţă în clasă nu este suficientă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că legea salarizării va cuprinde un sistem conform căruia salariile vor reflecta performanţa profesorilor. Precizările au fost făcute, marţi, la Palatul Victoria, cu ocazia ceremoniei de semnare a unor contracte finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru achiziţionarea de microbuze electrice destinate transportului elevilor.

Ultima Oră

Cele mai citite