Ceremonii în Parcul Carol de Ziua Armatei. Mesajele oficialilor

De Ziua Armatei Române, la mormântul Ostașului Necunoscut a avut loc un ceremonial militar și religios care a cuprins depuneri de coroane și de flori. În Parcul Carol I din Capitală, militarii au prezentat tehnică și echipament, au organizat ateliere de tir cu arcul și de instrucție pentru promovarea carierei militare. Televiziunea Română a transmis în direct evenimentul, la care au participat preşedintele Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă și ministrul Apărării, Mihai Fifor.

România, campioana instabilității. De la revoluție, Guvernul a avut 150 de miniștri

În România, un ministru rezistă în funcţie cel mult un an. În unele domenii, precum cel al Educaţiei, această medie se reduce la jumătate. Din anii '90 şi până în prezent, 25 de miniştri s-au perindat pe la acest minister. Situaţia este aproape similară în alte 5 domenii. Astfel, ţara noastră a întrecut Italia şi a devenit fruntaşa topului european al instabilităţii guvernamentale.

Liviu Dragnea: M-a întristat lipsa ministrului de Finanțe la votul pe legea salarizării din Camera Deputaților. Putem vorbi de o ofensă

Președintele PSD, Liviu Dragnea a criticat în plenul Camerei lipsa ministrului de Finanțe și a premierului Sorin Grindeanu de la votul pe legea salarizării unitare. Liderul PSD a subliniat importanța legii salarizării despre care a spus că va face istorie. Întrebat de jurnaliști, Liviu Dragnea a declarat că l-a întristat atitudinea Guvernului și o consideră o ofensă.

Audieri în Comisia de anchetă privind alegerile din 2009

Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 urma să-i audieze marţi pe Emil Boc, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Gheorghe Flutur. Președintele Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, Mihai Fifor, a anunțat însă că o parte dintre invitați nu vor veni. El a precizat că Emil Boc se află în China, Adriean Videanu nu a dat niciun răspuns.

Ultima Oră

Cele mai citite