Românii nu-și mai umplu cămările pentru iarnă. Murăturile, zacusca sau compoturile, prea scumpe pentru portofelele gospodinelor

Românii nu-și mai umplu cămările pentru iarnă. Prețurile tot mai mari ale produselor îi determina să se gândească de două ori înainte să cumpere legumele sau fructele necesare pentru murături, zacuscă sau compoturi. În piețe, cei mai mulți oameni iau marfă în cantități mici sau cumpără la bucată, iar comercianții spun că vânzările sunt și mai mici decât anul trecut. Temperaturile foarte mari au dus la o reducere semnificativă a producției de legume, susțin producătorii, ceea ce face că prețurile la raft să fie tot mai mari. Iar odată cu majorarea tarifelor, puterea de cumpărare a românilor a scazut.

Inflația a scăzut ușor. Rata anuală a coborât la 3,9 la sută în august

Inflația a dat ușor înapoi luna trecută. Și a ajuns la 3,9 la sută, față de 4,1, cât era în iulie. Și asta pentru că s-au ieftinit alimentele, în principal legumele şi fructele proaspete. S-au scumpit însă citricele și alte fructe meridionale, dar și ouăle, tutunul și țigările, transportul interurban şi cel aerian. Față de finalul anului trecut, alimentele sunt totuși mai scumpe cu peste 3%. Economiștii atrag atenția că tendința este sezonieră. Banca Națională prognozează că inflaţia va creşte din nou în ultimele luni ale anului şi va ajunge la 4,2%.

Ultima Oră

Cele mai citite