Ilie Bolojan, noul președinte al Senatului. Ciprian Şerban, noul preşedinte al Camerei Deputaţilor

Senatul și Camera Deputaților și-au ales președinții. Trei candidați au fost desemnați de PNL, AUR și SOS pentru șefia Senatului. La final, liberalul Ilie Bolojan a primit încrederea a 70 de parlamentari și a devenit președintele Senatului. Șefia Camerei Deputaților a fost preluată de PSD. Social-democratul Ciprian Şerban va conduce ședințele deputaților. El a reușit să adune și voturi din partea parlamentarilor POT, AUR și SOS.

Romașcanu: E prematur să vorbim despre o nominalizare formală de premier. Marcel Ciolacu merită să fie prim-ministru

Marcel Ciolacu merită să fie prim-ministru, asta a declarat purtătorul de cuvânt al PSD. De altfel, premierul din partea social-democraților a fost mereu președintele partidului, a adăugat Lucian Romașcanu, pe fondul speculațiilor privind numele viitorului sef al Executivului. Marcel Ciolacu, sosit și el la Parlament pentru depunerea juramnatului, nu a răspuns întrebărilor jurnaliștilor.

Kelemen Hunor: PSD trebuie să dea premierul

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, la finalul şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că Partidul Social Democrat trebuie să dea premierul, potrivit principiului democratic de desemnare a şefului Guvernului din rândul formaţiunii care a obţinut cele mai multe mandate.

Dominic Fritz: USR va face parte dintr-un guvern cu un premier care își asumă reforme

USR va face parte dintr-un guvern cu un premier care își asumă reforme. Important este ca pachetul final să fie unul care poate să convingă cetățenii României că, într-adevăr, acest guvern nu fuge de responsabilitatea de a reforma această regulă spune prim-vicepreședintele formațiunii Dominic Fritz.

Ultima Oră

Cele mai citite