Contractele de închiriere a plajelor din România, la control

Închirierea plajelor nu este o afacere bună pentru stat. Iar cei care le concesionează fac multe nereguli, inclusiv construcții ilegale. Ministerul Mediului a verificat mai multe contracte de închiriere a plajelor din Năvodari dar construcțiile ilegale nu au fost desființate pe motiv că nu există un Plan Urbanistic Zonal.

Condiții noi pe plajele de pe litoralul românesc, din 2026. Primăriile vor putea oferi în mod gratuit o parte din plaje

Schimbări semnificative pe plajele de la Marea Neagră din sezonul estival următor. Turiștii vor avea la dispoziție bucăți semnificative de plaje pe care să poată sta pe prosop, fără niciun fel de interdicție sau costuri. Primăriile vor putea primi în administrare pentru a amenaja 20% dintre plaje, astfel încât acestea să poată fi folosite gratuit de turiști sau localnici.

Plajele se erodează natural, dar vor fi refăcute cu bani europeni. Investiția se ridică la peste 800 de milioane de euro

Plajele din Mamaia, lărgite recent, se îngustează în fiecare iarnă. Decembrie este luna furtunilor pe litoral, când valurile de 2-3 metri înălțime muşcă din nisipul plajei şi-l duc înapoi în larg. Specialiștii spun că este un fenomen normal, iar plajele se refac apoi până la începerea sezonului estival.

Autoritățile au început montarea gardurilor din stuf, pentru protejarea plajelor pe perioada iernii

Plajele de pe litoralul românesc au intrat în proces de conservare. Autoritățile le-au igienizat și au început montarea gardurilor din stuf, pentru protejarea și menținerea pe loc a nisipului în timpul furtunilor. Astfel, nisipul fin de la suprafață nu se va împrăștia pe faleze sau prin stațiuni. Gardurile se montează pe o suprafață de aproximativ zece kilometri. Unde situația o va impune, se vor crea și dune de protecție.

Ultima Oră

Cele mai citite