Pelerinaj la moaștele Sfântului Dimitrie. La procesiunea Calea Sfinților au participat aproape 1.000 de preoți

În București au început evenimentele religioase dedicate Sfântului Dimitrie cel Nou Basarabov, Ocrotitorul Capitalei, care va fi sărbătorit abia vineri pe 27 octombrie. Astăzi, după ce a avut loc Procesiunea Calea Sfinților, raclele cu moaștele mai multor sfinți au fost așezate în baldachinul din curtea Patriarhiei unde vor rămâne până se va închină ultimul credincios.

IPS Teodosie cere iar să fie facut mitropolit. BOR nici nu vrea să audă: Răspunsul din 2021 este ferm și definitiv

Un nou scandal stă să izbucnească între Înalt Preasfinţitul Teodosie şi Patriarhie. Arhiepiscopul Tomisului a cerut din nou printr-o scrisoare că arhiepiscopia să fie ridicată la rang de mitropolie. Este a două încercare de avansare în ierarhia bisericii a lui Teodosie, prima fiind în 2021, când Patriarhul Daniel i-a respins-o categoric. Şi de această dată oficialii Bisericii Ortodoxe i-au transmis înaltpreasfințitului că răspunsul de acum doi ani a fost unul ferm şi definitiv.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, a fost decorat de președintele Klaus Iohannis, la împlinirea a 70 de ani

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a fost decorat, astăzi, de preşedintele Klaus Iohannis, cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Colan, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția excepțională la călăuzirea activității pastorale, misionare, culturale, sociale şi filantropice a Bisericii Ortodoxe Române, în ţară și în diaspora, pentru sporirea binelui comun prin cultivarea dialogului interconfesional şi interreligios. Ceremonia oficială a fost transmisă de TVR 1, într-o Ediție Specială.

Zi solemnă la Patriarhie. Zece ani de când Preafericitul Daniel este patriarh. Omagierea apărătorilor Bisericii în perioada comunistă

Partiarhul Kirill al Rusiei a fost invitat de Preafericitul Daniel să participe la sfinţirea picturii Catedralei Mântuirii Neamului, când va fi gata. Astăzi a fost zi festivă la Patriarhie: s-a oficiat un Te Deum la împlinirea a zece ani de când Preafericitul Daniel este Patriarh. A fost şi o şedinţă solemnă a Sinodului pentru omagierea celor care au apărat biserica în perioada comunistă.

Semnificaţia vizitei Patriarhului Kirill al Rusiei în România

Imaginea celor doi patriarhi care schimbă daruri şi vorbesc despre frăţia ortodoxă, sub ochii miilor de credincioşi, veniţi la Bucureşti, are mai multe semnificaţii. Este un prim pas către revitalizarea relaţiilor, spun unii analişti. O ocazie importantă de a tatona terenul în privinţa situaţiei ortodoxiei din Republica Moldova, spun alţii. Acolo există două mitropolii: una are legături cu Moscova, a doua cu Bucureştiul.

Ultima Oră

Cele mai citite