Laura Codruța Kovesi, chestionată la BBC despre informațiile de la servicii: "În baza legii, primeam informaţii de la serviciile secrete şi foloseam aceste informaţii ca să deschidem cazuri"

Șefa Parchetului european, Laura Codruța Kovesi, a declarat la BBC că, atunci când conducea Direcția Anticorupție de la București, a folosit informațiile primite de la serviciile secrete. Ea a explicat că investigațiile au fost făcute însă de procurorii anticorupție, iar rezultatele au fost verificate în instanță.

Decizia de numire a Laurei Codruța Kovesi la conducerea Parchetului European, semnată de preşedintele PE şi de ministrul finlandez al afacerilor europene

Decizia de numire a Laurei Codruţa Kovesi la conducerea viitorului Parchet Public European (EPPO) a fost semnată, miercuri, în cadrul unei ceremonii la sediul Parlamentului European, de preşedintele PE, David Sassoli, şi de ministrul finlandez al afacerilor europene, Tytti Tuppurainen, din partea Consiliului UE.

Comisia Europeană salută acordul privind numirea lui Kovesi în funcția de procuror-șef european

Comisia Europeană (CE) a salutat miercuri acordul la care au ajuns Parlamentul European şi Consiliul UE pentru desemnarea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia nou-creată de procuror-şef european. "Acest acord este un semnal puternic că UE susţine cu fermitate lupta împotriva criminalităţii financiare şi protejarea banilor contribuabililor", a transmis Vera Jourova, comisarul european pentru Justiţie, consumatori şi egalitatea de gen, citată într-un comunicat al executivului comunitar.

Acord final între Consiliul UE și Parlamentul European: Laura Codruța Kovesi va fi primul procuror-șef al Parchetului European

Comisia pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) din Parlamentul European a ajuns la un "acord definitiv" cu Preşedinţia finlandeză a Consiliului Uniunii Europene pentru numirea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror şef al Parchetului European. Laura Codruța Kovesi este prima persoană care va ocupa această funcție la Parchetul European, instituție nou înființată.

Ultima Oră

Cele mai citite