Tragedia din Pantelimon: autorul accidentului mortal, acasă de sărbători. Familia victimei cere dreptate

Veste șocantă pentru familia Nefedov, care și-a pierdut copilul în urma accidentului din cartierul Pantelimon, produs în urmă cu un an și jumătate. Adolescentul acuzat că a provocat tragedia, soldată cu moartea unui băiat de 9 ani și mutilarea pe viață a surorii acestuia, în vârstă de 7 ani, a fost plasat în arest la domiciliu. Decizia Tribunalului București a stârnit revolta familiei, dar și a procurorilor, care au formulat recurs.

Percheziții la medici de la Spitalul ”Sf. Pantelimon” în ancheta morților suspecte

Procurorii au extins urmărirea penală în cazul morţilor suspecte de la Spitalul Sfântul Pantelimon din București. Astfel, patru medici sunt acuzaţi că ar fi lăsat pacienţi grav bolnavi să moară. Ancheta a început anul trecut, când doi dintre medicii suspectaţi şi acum, au fost învinuiţi că ar fi scăzut intenţionat doza de noradrenalină la pacienți în stare gravă internați la secția ATI, ceea ce le-ar fi cauzat moartea.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila

Rafila: Ceea ce s-a întâmplat la Pantelimon sau în alte spitale ţine foarte mult de comunicarea cu pacientul

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi că ceea ce s-a întâmplat la Spitalul "Sfântul Pantelimon" sau în alte spitale din România ţine foarte mult de partea de comunicare cu pacientul, care ar trebui să ştie, dincolo de diagnosticul precis pe care îl primeşte, şi "ceea ce urmează să i se întâmple".

Ultima Oră

Cele mai citite