VIDEO Violențe în Pantelimon. Nouă suspecți, arestați. Totul a pornit de la un aranjament matrimonial

24 septembrie 2024, 08:11 (actualizat 24 septembrie 2024, 20:13)

Desfășurare masivă de forţe după violenţele din oraşul PantelimonDouă sute de polițiști au descins în mai multe locuinţe și mai mulţi suspecţi au fost duși la audieri. Nouă dintre ei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, marți seara. Le-a fost confiscat un adevărat arsenal – săbii, bâte şi cuţite. Alte zeci de percheziții au loc în ţara ca o masură de prevenţie, după scenele de război de stradă, de sâmbătă trecută, din localitatea ilfoveană Pantelimon. Sunt informaţii şi imagini care vă pot afecta emoţional.

Este vorba despre incidentul violent care a avut loc sâmbătă între două familii, izbucnit iniţial în oraşul Pantelimon şi continuat la camera de gardă a unui spital din Sectorul 2, unde ar fi venit şi alte persoane, care aveau mai multe obiecte contondente.

În total au fost identificați 29 de suspecți implicați în conflict, dintre care 19 au fost audiați ieri în legătură cu bătaia din stradă. 7 dintre ei sunt deja arestați.

Scandalul care a șocat Capitala ar fi pornit de la un aranjament matrimonial. Una dintre familii ar fi refuzat să-și mărite fiica și i-a înfuriat astfel pe pretendenți, susține unul dintre participanți, reținut astăzi de polițiști.

Mihai Biru Ion, participant la violenţe: Și-a trimis toți prietenii, tot neamul lui să intre peste unchii noștri. Au intrat peste ei în casă, au venit cu cinci mașini. Conflictul a pornit de la o noră, nu au vrut să dea nora că era foarte mică și de acolo a plecat un conflict și au început bătăile.

Violențele din Pantelimon au scos pe teren 200 de polițiști și 50 de jandarmi și luptători de la trupele speciale, care au participat la 11 percehzitii în Ilfov și în Capitală.

Zece persoane vizate în anchetă privind scandalul de la spital au fost identificate și duse la audieri.
Unul dintre suspecți a fost dus pe brațe de polițiști și se presupune că era în stare de ebrietate. Alți patru participanți la violente sunt spitalizați, sub paza poliției.

Scenele șocante de la spital au convins poliția Capitalei că e cazul să verifice firmele de pază și siguranță din toate spitalele bucureștene. Au început cu Spitalul Floreasca.

Ionuț Cristea, subcomisar, Poliţia Municipiului Bucureşti: În urma verificarilor am constatat că nu toți agenții purtau uniforma prevazută de lege. Un agent a fost găsit cu spray lacrimogen de 400 de ml, deși trebuie 100 ml. Au fost evaluate zonele de risc. Aici la Floreasca vorbim de zona UPU și zona lifturilor.

Controlul a scos la iveală că unii agenți de securitate nici nu erau atestați profesional. Poliția urmează să ia măsuri după ce va termina controalele în toate spitalele din București.

Bogdan Berechet, chestor principal de poliţie: Au fost găsite și ridicate bunuri care interesează cauza și 30 de obiecte contondente interzise de lege.

Georgian Drăgan, purtător de cuvânt IGPR: Toate persoanele de interes din cele două cauze Ilfov și Capitala au fost identificate vor fi derulate și alte activități, audieri de persoane, audieri de martori.

Mădălina Moșoiu, IPJ Ilfov: Familia nu este cunoscută cu probleme de genul celor care au apărut în spațiul public, nu sunt probleme de violență. Patru dintre ei au antecedente penale, ele nu sunt pe violență.

În cursul serii de luni, a fost reținută o altă persoană, care este prezentată Tribunalului Ilfov, persoană care este cercetată pentru tentativă de omor și conducere fără permis, această persoană a participat la conflictul de pe 21 septembrie în calitate de conductor auto, la volanul unui autoturism. Persoana este prezentată Tribunalului Ilfov pentru dispunerea măsurii de rest preventiv, a declarat Mădălina Moșoiu, IPJ Ilfov.

La sfârșitul săptămânii trecute, pe străzile din Pantelimon, membrii a două familii s-au lovit cu bâte și au distrus mașini. Scandalul a continuat apoi la Spitalul Sfântul Pantelimon din București, unde ajunseseră șase oameni pentru îngrijiri medicale.

„În fapt, la data de 21 septembrie 2024, poliţişti din cadrul DGPMB – Secţia 9 Poliţie au fost sesizaţi, prin sistem 112, de către angajaţii unei unităţi medicale din Sectorul 2 cu privire la un scandal la camera de gardă. În vederea administrării materialului probator, în această dimineaţă, poliţiştii Capitalei pun în executare 11 mandate de percheziţie domiciliară, pentru depistarea persoanelor, precum şi a bunurilor de interes în cauză”, precizează sursa citată.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi loviri sau alte violenţe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Sâmbătă, în conflictul din oraşul Pantelimon mai multe persoane au fost rănite. Ulterior, persoanele vătămate au ajuns la un spital din Sectorul 2 al Capitalei. Aici au ajuns şi alte persoane, care aveau mai multe obiecte contondente. „În urma altercaţiei ar fi fost distrus un monitor de la camera de gardă. La momentul sosirii echipajelor de Poliţie, persoanele bănuite de comiterea faptei părăsiseră unitatea medicală”, preciza sâmbătă Poliţia.

IPJ Ilfov a informat a doua zi că şase persoane au fost reţinute de procurori, dintre cele 19 identificate ca participante la incidentul violent din Pantelimon.

„În urma verificărilor, a rezultat faptul că incidentul s-a produs pe fondul unor tensiuni între două familii, cauzate de relaţia dintre un bărbat şi o femeie. În urma intervenţiei imediate au fost identificate 19 persoane implicate în incident. 12 dintre persoanele participante la conflict au fost conduse la unitatea de poliţie pentru audieri”, anunţa IPJ Ilfov.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă