Palatul Victoria

Guvernul urmează aprobe în şedinţa de vineri un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se instituie măsuri temporare de natură să limiteze veniturile obţinute de producătorii de energie electrică, în sensul introducerii unui mecanism de achiziţie centralizată.
Raportul misiunii voluntare de evaluare a pregătirii României pentru aderarea la Schengen nu a fost dat încă publicității, dar este unul pozitiv. Urmează să convingem Olanda
Misiunea voluntară de evaluare a gradului de pregătire pentru intrarea României în spațiul Schengen a fost un succes, potrivit mai multor surse convergente. Raportul redactat de specialiștii Comisiei Europene împreună cu reprezentanți ai statelor membre nu a fost dat încă publicității.
Surse: Raportul misiunii voluntare de evaluare privind aderarea la Schengen, prezentat azi la Bruxelles, este "foarte pozitiv"
Raportul misiunii voluntare de evaluare privind aderarea la Schengen, care va fi prezentat astăzi în comisiile de specialitate la Bruxelles, este unul pozitiv pentru România. Afirmaţia aparţine unor surse guvernamentale citate de Agerpres, care precizează că Olanda nu şi-a trimis experţi invocând faptul că misiunea nu a cuprins mai multe domenii.
Kelemen Hunor: Pentru Schengen există doar criterii tehnice, nu politice. Din păcate, noi am acceptat că pentru noi există şi alte criterii. A fost o greşeală. E umilitor. Cineva vine: Am uitat să spun că nu te-ai fardat bine
Președintele UDMR și viceprim-ministrul Kelemen Hunor a vorbit marți seară, la TVR INFO, despre "jocul de politică internă" pe care premierul Olandei, Mark Rutte, îl face în privința României, în chestiunea Dosarului Schengen. "Pentru Schengen există doar criterii tehnice, nu criterii politice. Acest lucru îl ştie şi premierul Rutte", a subliniat Kelemen Hunor, care a catalogat drept "o greșeală" faptul că România a acceptat să fie invocate și alte tipuri de criterii pe lângă cele tehnice. "Și dacă în 2022, în această situație de nesiguranță, nu suntem nici măcar în stare să aducem 3 state în spațiul Schengen, atunci înseamnă că se pierde ideea de coerență, ideea solidarității", a atras atenția vicepremierul.

Surse guvernamentale: Raportul misiunii voluntare de evaluare privind aderarea la Schengen este "foarte pozitiv"
Raportul misiunii voluntare de evaluare privind aderarea la Schengen care urmează să fie prezentat miercuri la Bruxelles este unul 'foarte pozitiv' pentru România, au declarat surse guvernamentale citate de Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Executivului: Săptămâna viitoare vom avea rezultatele evaluării României în privința Schengen. Din ceea ce știm, vom avea o confirmare că eforturile corespund standardelor
În zilele următoare va fi făcută publică evaluarea realizată de experții europeni privind stadiul tehnic al pregătirii României pentru aderarea la spațiul Schengen, a confirmat vineri seară, la TVR INFO, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. Împreună cu prezentarea raportului MCV, ar constitui cel puțin două elemente concrete care să reflecte obiectiv pregătirea țării noastre pentru acest pas mult așteptat, a explicat el. În intervenția din cadrul emisiunii "Tema Zilei", purtătorul de cuvânt a subliniat că primul element din direcțiile pe care merge Guvernul pentru a obține anul acesta un răspuns afirmativ în dosar este reprezentat de legile justiției.

Ciucă: Planul naţional împotriva cancerului va asigura instrumentele necesare pentru partea de prevenţie şi tratament
Planul naţional împotriva cancerului va asigura instrumentele necesare pentru partea de prevenţie şi tratament, a declarat, joi, premierul Nicolae Ciucă, la consultările cu pacienţi cu afecţiuni oncologice organizate în contextul Lunii Internaţionale de Conştientizare despre Cancerul de Sân.

Cărbunaru: România este pregătită să gestioneze nevoia de aprovizionare cu gaze şi cu energie electrică
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat joi că România este pregătită să gestioneze nevoia de aprovizionare cu gaze şi cu energie electrică.

VIDEO. Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, întâmpinat de premierul Nicolae Ciucă la Palatul Victoria
Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a fost întâmpinat de către prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă.