pâine
Un spaniol, desemnat anul acesta cel mai bun brutar din lume, cere ajutor guvernului pentru reducerea preţurilor la electricitate. Acesta spune că fără măsuri imediate artizanii nu îşi vor mai putea permite să îşi susțină produsele.
Preţurile mondiale la alimente au atins un nou vârf al ultimilor 10 ani
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a continuat să crească şi în octombrie, pentru a treia lună consecutiv, atingând un nou vârf al ultimilor 10 ani, influenţat de scumpirile la cereale şi uleiuri vegetale, a anunţat joi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters.
Industria de morărit şi panificaţie solicită sprijin din partea statului pe fondul "creşterii nemaiîntâlnite a preţului la energie electrică"
Industria de morărit şi panificaţie solicită o schemă de ajutor din partea statului pe fondul "creşterii nemaiîntâlnite a preţului la energie electrică", scumpirea pâinii fiind imposibil de evitat în următoarele luni, în condiţiile în care costurile sunt influenţate semnificativ şi de preţul ridicat al grâului din această perioadă, "cel mai mare preţ înregistrat în luna august din istorie".
Românii consumă pâine multă și de calitate slabă. Deși s-a scumpit continuu, prețul pâinii rămâne cel mai mic din Uniunea Europeană
În România pâinea s-a scumpit continuu de la începutul crizei sanitare. Cu toate acestea, prețurile rămân cele mai mici din Uniunea Europeană, arată statisticile oficiale. În schimb, la noi consumul de pâine e mai mare ca în alte state. Chiar dacă, în unele situații, calitatea produselor lasă de dorit, avertizează specialiștii.
Pâinea s-ar putea scumpi peste câteva luni. Au crescut costurile de fabricație și ploile au redus calitatea grânelor
Pâinea și celelalte produse de panificație s-ar putea scumpi din nou la finalul verii. Patronii din industria de morărit și panificație reclamă că plătesc mai mult pentru gaze naturale, energie electrică și pentru materia primă. Grâul de panificație e mai puțin și mai scump ca în alți ani, din cauza ploilor abundente care au redus calitatea recoltelor, spun fermierii.
Bagheta franțuzească, aleasă de această țară pentru a fi înscrisă în patrimoniul UNESCO
Franţa a ales să prezinte candidatura baghetei sale tradiţionale (celebra pâine lungă şi subţire) pentru a fi înscrisă pe lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO, preferând-o în faţa acoperişurilor de zinc din Paris şi unei sărbători vinicole din Arbois, a anunţat vineri Ministerul francez al Culturii, citat de AFP.
Bagheta franțuzească ar putea fi înscrisă în patrimoniul UNESCO
Bagheta franțuzească, acoperișurile pariziene sau un festival de vinuri? Cine merită să fie în patrimoniul UNESCO? La prima vedere răspunsul este cât se poate de simplu, și anume bagheta tradițională. Așa speră și cei peste 33 de mii de brutari din Franța și președintele Emmanuel Macron, un fidel susținător al proiectului. Răspunsul îl vom afla în martie.
Ce trebuie să știm despre alimentele procesate
Atunci când o temă este preluată de media, ea este dusă la extrem, pentru a genera cât mai mult senzațional și reacții emoționale puternice. Așa se întâmplă și cu alimentele procesate sau cu substanțele necesare pentru refacerea solului, considerate mari probleme aduse de industria alimentare modernă. Ca de fiecare dată, adevărul este undeva la mijloc.
ANPC: Pâinea și produsele de patiserie, scoase la vânzare, trebuie ambalate individual
Pâinea şi produsele din panificaţie vor trebui ambalate individual sau servite clienţilor de vânzători dedicaţi.

