ninsoare
Vreme extremă şi în Bulgaria. Două persoane şi-au pierdut viaţa, în urma unor accidente din cauza vântului puternic. Mai multe drumuri sunt închise şi zeci de localităţi au rămas fără energie electrică. În Varna, atorităţile au declarat stare de urgență.
Ninsorile au creat probleme pe drumurile din Moldova. Mai multe mașini au rămas blocate pe drumul care leagă Suceava de Gura Humorului
Ninsoarea a adus primele probleme în mai multe județe din țară. S-a depus deja un strat consistent de zăpadă în zonele de munte, iar traficul a fost dat peste cap de șoferii surprinsi fără anvelope de iarnă. Utilajele de deszăpezire au ieșit pe șosele încă de dimineață, însă în unele zone viscolul a făcut imposibilă intervenția.
Zăpadă și viscol la munte, unde drumarii au scos utilajele pentru deszăpezire. Arborii căzuți au blocat mai multe drumuri
Peisaj de iarnă autentică e în multe zone înalte de munte. Stratul greu de omăt și vântul puternic au pus la pământ arbori care au blocat unele drumuri. În stațiuni, puțini s-au încumetat să înfrunte rafalele și de 80 km pe oră. Salvamontiștii fac apel la cei care vor să se bucure de tabloul hibernal să poarte echipament adecvat când merg pe trasee montane.
Primul episod de iarnă, cu ninsori și vânt. Drumarii intervin în țară cu utilaje și material antiderapant. Până mâine dimineaţă, meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme rea
Iarna s-a instalat în mai multe zone din România. A nins ore în şir la munte, iar viscolul a făcut şi mai aprig frigul. Şi în nordul Moldovei, mai multe județe au fost acoperite de zăpadă. Iar ninsoarea nu se opreşte nici în următoarele ore. Până mâine dimineaţă, meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme rea, cu ninsori şi vânt puternic.
Drumuri blocate de zăpadă, în județul Suceava. Mulţi şoferi au fost luaţi pe nepregătite de valul de ninsoare
Mulţi şoferi au fost luaţi pe nepregătite de valul de ninsoare. Zăpadă căzută din abundenţă în unele zone le-a creat mari probleme pentru că nu îşi echipaseră mașinile pentru iarnă, așa că au rămas blocaţi pe drum.
Lapoviță, ninsoare și vânt, în primul episod de iarnă din acest an. La București sunt așteptați primii fulgi de zăpadă. De luni, vremea se încălzește
România se pregăteşte pentru primul episod de iarnă veritabilă. Temperaturile scad semnificativ în următoarele ore în toată ţara. Iar weekendul începe cu vreme extremă în mai multe regiuni. Ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Meteorologii anunţă cod galben de vânt puternic şi ninsori la munte în Munții Banatului și în Vestul Carpaților Meridionali. Vântul se mută apoi şi în sud-estul ţării, iar în Bucureşti vor cădea şi primii fulgi de zăpadă.
Iarna vine din sud-vest și cuprinde treptat centrul și jumătatea de est a țării. Cod galben și cod portocaliu de vânt și viscol până duminică dimineața
Meteorologii au emis vineri dimineață două avertizări valabile până duminică dimineață, la ora 10.00. Iarna începe în 8 județe din sud-vest și se extinde spre centrul și estul țării. Vom avea viscol în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură.
Cod galben de intensificări ale vântului în peste jumătate din ţară, pe parcursul zilei de duminică. La altitudini mari sunt ninsori viscolite
Peste jumătate din ţară se va afla, pe parcursul zilei de duminică, sub o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, inclusiv de ninsori şi viscol în Carpaţii Orientali, la altitudini înalte, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Apar primele semne de iarnă. La munte a nins în mai multe regiuni, iar vremea s-a răcit. Au fost emise două coduri galbene de ninsoare în zonele montane, la peste 1.400 de metri, iar în zonele de câmpie se așteaptă rafale puternice de vânt
După o toamnă lungă, apar primele semne de iarnă. La munte a nins în mai multe regiuni, iar vremea s-a răcit. De altfel, meteorologii au emis două coduri galbene de ninsoare în zonele montane la peste 1.400 de metri, în timp ce în zonele de câmpie se așteaptă rafale puternice de vânt de până la 70 de km la oră.

