Purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor, susţine că partidele care au depus moţiunea de cenzură "vor doar să dărâme, dar nu sunt în stare să construiască nimic", precizând că România "nu îşi permite o astfel de aventură".
Memoria martirilor din 1989 este întinată de încercările unor ''infractori, în frunte cu Liviu Dragnea", de a impune amnistia şi graţierea, afirmă luni preşedintele Klaus Iohannis, într-o postare pe Facebook, în care spune că România nu se va întoarce ''la epoca de neagră amintire a partidului-stat''.
PSD nu renunţă la amnistie şi graţiere. Potrivit unor surse din partid, ordonanţa de urgenţă va fi adoptată în cel mult o lună. Reprezentanţii puterii cred că aşa se va vindeca România de nedreptăţi. În acelaşi timp, liderul PSD, Liviu Dragnea, cere să fie depusă o plângere penală pentru înaltă trădare împotriva preşedintelui Klaus Iohannis.
Social-democraţii ar putea lămuri duminică, într-o şedinţă informală a membrilor CEx, oportunitatea unei ordonanţe privind amnistia şi graţierea. În ciuda controverselor, mulţi PSD-işti recunosc deschis că îşi doresc această măsură. Premierul Viorica Dăncilă insistă însă că nu a discutat cu nimeni despre o astfel de ordonanţă de urgenţă.
Armata română va cumpăra lansatoare mobile de rachete anti-navă. Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a anunțat începerea procedurii, după ce, luna trecută, Guvernul a aprobat acest program de înzestrare care se va desfășura până în 2022.
Atentatele de la 11 septembrie au fost comemorate astăzi la Deveselu. La ceremonii au fost prezenți ministrul Apărării, Mihai Fifor, şi ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm.
Oaspeți de lux în Baza Aeriană din Câmpia Turzii! Două aparate de vânătoare F-22 ale Forțelor Aeriene Americane participă la un exercițiu, alături de piloții români. Supersonicul F-22 este considerat cel mai performant avion de luptă din lume.
Conducerea Camerei Deputaţilor se reuneşte luni pentru a discuta despre convocarea unei sesiuni extraordinare şi înfiinţarea unei comisii de anchetă privind violenţele de la protestele din 10 august. Înainte însă, liderii majorităţii se vor reuni separat. Două voci importante din partid au lansat şi susţinut ideea unei anchete.