Vineri 20 iunie 2025 | București 21˚C / Senin

Volodimir Zelenski: Răpirea primarului din Melitopol este o crimă de război, o crimă împotriva democrației. Momentul, surprins de o cameră de supraveghere

Primarul orașului Melitopol, Ivan Fedorov, a fost răpit vineri de forțele ruse, potrivit autorităților ucrainene. Fedorov ar fi refuzat să colaboreze cu rușii care ocupau orașul. A fost reținut la centrul de criză, unde supraveghea întreținerea infrastructurii civile și operațiunile de aprovizionare. Răpirea sa a fost catalogată drept crimă de război de președintele Volodimir Zelenski și de Ministerul Afacerilor Externe.

LIVE TEXT Ucraina, 18 zile de război

Un jurnalist care a lucrat pentru New York Times a fost împușcat de forțele militare rusești, iar un altul a fost rănit. Delegați ai echipelor de negocieri au transmis că au semnale pozitive privind avansarea discuțiilor de pace. 2.187 de oameni din Mariupol au fost uciși de când a început invazia rusă, potrivit celor mai recente date. Cel puțin 35 de persoane au murit într-un atac asupra unei baze militare din vestul Ucrainei.

EXCLUSIVITATE Mariupol, portul care leagă Ucraina de Occident. Cel mai negru scenariu al serviciilor de informații ucrainene și americane arată că este posibil un atac pe mare aici

În sud-estul Ucrainei, Mariupol este poarta spre Occident a țării. Un oraș port la Marea Azov, de care depinde supraviețuirea economică a întregii zone, dar și un punct strategic, râvnit inclusiv de Rusia. Metalul, minereul, cărbunele şi multe alte mărfuri care provin din cea mai industrializată zonă a Ucrainei sunt exportate spre Europa prin Mariupol. Conducerea portului spune că o flotă militară este pregătită pentru a respinge un atac pe mare, dar poliţiştii din Mariupol luptă permanent cu traficanţii de arme. Urmăriţi un reportaj realizat în zonă de trimişii speciali ai TVR în Ucraina, Vlad Ungar și Relu Calotă.

EXCLUSIV O echipă a TVR a mers la Mariupol, oraș strategic din estul Ucrainei

Vladimir Putin susține că dacă Occidentul continuă linia agresivă în Ucraina, Rusia va reacționa dur. Există însă un loc în Ucraina pe care oricât de mult a încercat Rusia să îl controleze a scăpat de fiecare dată ca prin urechile acului. Orașul Mariupol, care are ieșire la Marea Azov și e printre ultimele bastioane ucrainene din estul țarii. Trimișii speciali ai TVR, Vlad Ungar și Relu Calotă, și-au petrecut toată ziua în orașul din sud estul Ucrainei, au stat de vorbă cu polițiștii care luptă cu traficanții de arme și cu reprezentanții Portului care se așteaptă oricând la o debarcare a Armatei Ruse.

Ultima Oră

Cele mai citite