Marcel Ciolacu
Fostul premier Florin Cîțu a făcut o comparație privind efectele asupra prețurilor între OUG 118/2021, "care a scăzut preţul la gaze şi energie electrică" și OUG nr. 27/2022, care a dus la scumpiri.
Taxa de solidaritate, noul hop în coaliție. În viziunea PSD, taxa de până la 1% din cifra de afaceri a marilor companii e "o contribuție pentru educație și sănătate"
Modificarea Codului fiscal e din nou motiv de discordie în coaliție. PSD insistă cu introducerea unei taxe de solidaritate aplicată companiilor mari. PNL respinge total ideea, iar UDMR se poziționează între cele două strategii ale partenerilor de coaliție: susține o astfel de măsură fiscală, dar este rezervată în privința introducerii ei. Partidele din coaliție au încă multe puncte asupra cărora nu cad de acord în privința modificării Codului fiscal. Următoarea ședință a coaliției ar trebui să tranșeze divergențele.
Ciolacu, după ce preţul carburanţilor a depășit 9 lei: ”Nu mai bine cei de la Consiliul Concurenţei îşi dau demisia?”
Liderul PSD Marcel Ciolacu s-a declarat, marţi, mirat că preţul carburanţilor la pompă a crescut, în condiţiile în care cel al petrolului a rămas acelaşi.
Marcel Ciolacu: România trebuie să își modernizeze infrastructura critică
România trebuie să îşi modernizeze şi perfecţioneze rapid câteva domenii cheie pentru a face faţă provocărilor noului context de securitate. Sectorul energetic, digitalizarea instituţiilor, transportul, alimentaţia, agricultura, mediul sunt sectoare ale infrastructurii critice, vitale pentru funcţionarea statului român în următoarea perioadă. Sunt declaraţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor la un forum privind protecţia infrastructurii critice.
Mediul de afaceri cere păstrarea cotei unice. Academia Română: "După ce obții prosperitate, poți să îți permiți și impozitare progresivă"
Oamenii de afaceri se tem că modificarea Codului Fiscal va produce un efect asemănător cu aprobarea Ordonanței 114, care a impus taxe noi pe neașteptate, în mai multe sectoare. Reprezentanți ai patronatelor, ai mediului academic și experți în fiscalitate, reuniți într-o platformă numită "Pact pentru Fiscalitate", cer să fie incluși în discuțiile despre taxare care sunt purtate în această perioadă de partidele din coaliția de guvernare și avertizează asupra greșelilor care s-ar putea face.
Codul Fiscal, greu de modificat. Ciucă și Ciolacu nu se înțeleg pe cota unică. Problemă tranșată de președinte: Aceste lucruri deocamdată rămân cum sunt stabilite
Codul Fiscal riscă să devină mărul discordiei în coaliția de guvernare. Premierul și președintele PNL Nicolae Ciucă vrea o cotă unică aplicată strict, în timp ce liderul PSD discută în continuare despre impozitarea progresivă. Nici în privința taxării companiilor cei doi lideri nu cad de acord. O decizie privind Codul Fiscal aplicat de anul viitor ar urma să fie anunțată în această săptămână.
Președintele Klaus Iohannis: Nu există o decizie în coaliție pentru a schimba sistemul de impozitare, nu cred că se va întâmpla foarte curând. Discuțiile se poartă mai mult la televizor decât în coaliţie
Declarația președintelui Klaus Iohannis a fost făcută luni seară, la Bruxelles, după o serie de afirmații lansate în ultimele zile în spațiul public de liderii coaliției. "Nu există o decizie politică pe creşterea impozitului sau a taxării şi guvernul s-a angajat să nu crească impozitarea, ceea ce aşa va rămâne", a dat asigurări șeful statului.
Marcel Ciolacu: PSD a decis să intre la guvernare fiindcă situaţia ţării devenise dramatică
Partidul Social Democrat prezintă, joi, la Palatul Parlamentului, bilanţul primelor şase luni de guvernare. În cadrul evenimentului sunt detaliate măsurile implementate de miniștrii PSD referitoare la susținerea categoriilor vulnerabile, siguranța alimentară a românilor, sprijinul pentru agricultură și industria alimentară, independența energetică, precum și la granturile, creditele și garanțiile de stat pentru firmele românești.
Impozitarea progresivă agită atmosfera dintre partenerii de guvernare PSD și PNL. Ciolacu: "În acest moment, toată greutatea a picat pe clasa de mijloc și pe cei cu venituri mici". PNL continuă să susțină cota unică
În timp ce social-democrații susțin ideea, liberalii se opun categoric unei asemenea măsuri. Un lucru e sigur: deficitul bugetar a crescut în România. Altfel spus, cheltuielile sunt tot mai mari decât încasările.

