lumina sfântă
Paştele marchează miracolul Învierii Domnului, aduce linişte sufletească şi apropiere de familie. Spiritul sărbătorii este păstrat peste tot în lume prin slujba de sâmbată seara, când se primeşte Lumina Sfântă, şi prin creştinescul salut Hristos a Înviat!
Vizită regală de Paşte, la Iaşi. Majestatea Sa Margareta și Principele Radu participă la slujba de Înviere la Catedrala Mitropolitană
Mai sunt câteva ore până când, în bisericile din toată țara, va răsuna vestea Învierii Domnului, iar preoții vor rosti Hristos a Înviat. Ortodocșii se pregătesc să primească Lumina Sfântă. La slujba de la Catedrala Mitropolitană din Iași sunt așteptați și Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și Principele Radu, care vor sărbători Paştele în capitala Moldovei, într-un gest simbolic în anul Centenarului Marii Uniri.
Lumina Sfântă a ajuns de la Ierusalim în România și va fi oferită credincioșilor, de Înviere
Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă, sâmbătă seară, de la Ierusalim la București, cu un avion special, de o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul. TVR 1 a transmis într-o ediție specială.
Minunea Luminii Învierii, în Biserica Sfântului Mormânt
La Ierusalim, creştinii ortodocşi au primit Lumina Învierii în Biserica Sfântului Mormânt. Conform tradiţiei, uşa este sigilată şi se deschide doar când un înalt prelat începe să le ofere credincioşilor Lumina Sfântă. În fiecare an, Lumina Învierii apare de nicăieri şi fără nicio explicaţie exterioară.
S-a aprins Lumina Sfântă la Ierusalim
Miracolul de la Ierusalim s-a produs în jurul orei 14:20. Pogorârea Luminii asupra Sfântului Mormânt a produs o explozie de bucurie în rândul pelerinilor din întreaga lume. Toţi au vrut să fie martorii acestei minuni a creştinătăţii, care prefigurează Învierea Domnului.
Patriarhul Daniel: În aceste zile suntem chemaţi să arătăm lumină, pace şi bucurie
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, ne îndeamnă ca, în aceste zile, când ne pregătim să sărbătorim Învierea Domnului, să venim în sprijinul săracilor, bolnavilor, orfanilor, bătrânilor. În mesajul adresat de Sfintele Paşti, ÎPS Daniel ne spune că este important să ne amintim și de românii care sunt în străinătate.
Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă în ţară de o delegaţie a Patriarhiei Române
Lumina Sfântă de la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost adusă cu un avion special, sâmbătă, la Bucureşti, pe Aeroportul Internaţional 'Henri Coandă'. Trimişii bisericilor din zone diferite ale ţării vor putea lua Lumină chiar de la aeroport, pentru a o duce în parohiile lor.
Minunea Luminii Învierii, în Biserica Sfântului Mormânt. Lumina Sfântă s-a aprins și anul acesta la Ierusalim
În fiecare an, în Sâmbăta Mare a Paştelui ortodox, la Mormântul Sfânt apare, de nicăieri şi fără nicio explicaţie exterioară, Lumina Învierii. E cea mai veche minune a creştinătăţii de după Înviere, atestată anual, iar primul care ar fi văzut Lumina Sfântă sau Focul Sfânt a fost chiar Apostolul Petru, în anul 34. Din anul 1106 avem prima descriere în detaliu a acestui miracol, făcută de călugărul rus Daniil.

