licitatie corvete
Contractul pentru cele 4 corvete ale Forțelor Navale este blocat pentru că partea franceză cere mai mulți bani decât sunt prevăzuți în oferta cu care a câștigat licitația. Decebal Ilina, fost șef al Înzestrării Armatei, susține că acesta e principalul motiv pentru care armata nu a semnat nici acum contractul. Compania franceză Naval Group a câștigat programul de peste un miliard de euro, în urmă cu mai bine de 2 ani, în urma unei licitații la care au mai participat constructori navali din Olanda și Italia.
Contractul de aproximativ 1,6 miliarde de euro pentru corvetele Forțelor Navale, blocat pe termen nedefinit
Contractul de aproximativ 1,6 miliarde de euro pentru corvetele Forțelor Navale este blocat de mai bine de 7 luni, deși Ministerul Apărării dorește semnarea lui. Surse din Armată susțin că Naval Group, Franța și șantierul Naval Constanța, câștigătorii licitației, cer mai mulți bani pe motiv că a trecut timpul și prețurile trebuie reactualizate. Cum așa ceva e imposibil din punct de vedere legal, contractul nu se semnează și noile corvete ale Marinei par un obiectiv din ce in ce mai îndepărtat.
O corvetă de ultima generație fabricată pe șantierul naval de la Galați a fost predată Marinei pakistaneze
Ceremonia de livrare a navei de luptă a avut loc în Portul Constanța. Vasul de ultimă generație dispune de sisteme de navigație moderne, heliport, radare performante și de două ambarcațiuni rapide.
2020 este un an important pentru înzestrarea Armatei Române
România va primi primul sistem de rachete Patriot, iar Forțele Aeriene vor avea încă patru aparate F16. Bugetul de 2% din PIB, lucru pentru care președintele american laudă constant Bucureștiul, nu asigură şi succesul programelor mari de înzestrare. Cea mai bună dovadă este licitația pentru corvete, în continuare blocată în instanță.
Licitația pentru corvete, contestată. Damen merge la Curtea de Apel București, invocând multiple nereguli
Imediat după ce Ministerul Apărării a anunțat săptămâna trecută că licitația a fost câștigată de firma franceză Naval Group, Damen a avertizat că au rămas nelămurite multe aspecte care țin de legalitate și de confidențialitate. Practic, firma olandeză a reluat o plângere depusă de alt participant, Fincantieri, dar retrasă ulterior.
Corvete franţuzeşti pentru Marina Militară
S-au limpezit apele pentru cele patru corvete ale Marinei Militare. Contractul va fi semnat până la sfârșitul anului, a anunțat ministrul Apărării. Gabriel Leş a confirmat că au început negocierile cu Naval Group, după ce firma franceză a fost declarată câștigătoarea licitației. Navele de luptă vor fi construite în șantierul Constanța. Damen, una dintre companiile participante la licitație, atrage însă atenția că au rămas nelămurite multe aspecte care țin de legalitate și confidențialitate.
Surse: Licitația privind construcția corvetelor, câștigată de către Naval Group și Șantierul Naval Constanța
Cele 4 corvete ale Marinei militare vor fi construite în Șantierul Naval Constanța. Surse militare susțin că asocierea Naval Group din Franța și Șantierul Constanța au câștigat licitația.
Plângerea MApN privind licitaţia pentru corverte va ajunge la DNA. Procurorii militari suspectează existenţa elementelor unor infracţiuni de abuz
Licitația pentru corvete pare că va rămâne încă multă vreme în aer. Parchetul militar de pe lângă Curtea de Apel va trimite plângerea MApN la secția militară din DNA. Surse judiciare susțin că cercetarea ar fi de competența anchetatorilor anticorupție. La începutul anului, Ministerul Apărării a suspedant licitația pentru 4 corvete și a sesizat parchetul, susținând că există posibilitatea ca legea să fi fost încălcată.
Ministerul Apărării a informat Parchetul Militar că în cazul licitației pentru corvete au fost încălcate anumite regulamente interne
Ministerul Apărării a informat Parchetul Militar că în cazul licitației pentru corvete au fost încălcate anumite regulamente interne, susțin surse judiciare. Procurorii militari analizează în prezent sesizarea Armatei și vor hotărî în scurt timp dacă vor deschide sau nu un dosar penal. În tot acest timp însă, licitația pentru contractul de 1,6 miliarde de euro rămâne suspendată pe termen nedeterminat, făcând imposibilă estimarea unui termen la care Marina să poată avea măcar o navă modernă.