Tragedie la scăldat. Două fetițe s-au înecat în râul Râmnic

Tragedie într-o familie din județul Buzău, care și-a pierdut, în câteva clipe, doi dintre copii. Fetele de 9 și 13 ani s-au înecat în râul Râmnic, acolo unde obișnuiau să meargă la scăldat. De supărare, localnicii au spart parbrizul uneia dintre ambulanțele trimise la intervenție. Poliția a deschis dosar pentru ucidere din culpă. Șefii serviciului de ambulanță nu au depus plângere pentru distrugere.

Raed Arafat: Vreau ca scafandrii IGSU să devină salvatori, nu numai recuperatori de persoane decedate

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a spus marţi, la Constanţa, că numărul scafandrilor de care dispune Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) este insuficient, intenţionându-se creşterea numărului acestora, iar pe litoral să se formeze, în sezonul estival, echipe de scafandri de intervenţie rapidă, scrie Agerpres.

Un tânăr s-a aruncat în Dunăre sub privirile familiei, alături de care se întorcea de la munte. Psihologii atrag atenția că la sfârșitul anului apar cele mai multe cazuri de depresie

Un tânăr de 23 de ani și-a pus capăt zilelor sub privirile familiei, alături de care se întorcea de la munte. Tânărul i-a rugat să oprească mașina pe podul de la Cernavodă. A coborât și s-a aruncat în Dunăre. Scafandrii și angajați ai Gărzii de Coastă l-au căutat ore în sir azi-noapte în apele fluviului, iar dimineață au reluat căutările.

Un băiețel în vârstă de șase ani s-a înecat într-un complex acvatic din Deva. Copilul este în comă profundă şi a fost transferat la Timişoara

Luptă contra-cronometru pentru viaţă în cazul băieţelului de şase ani din Deva, care s-a înecat la un ştrand din oraş. A fost transferat la Timişoara, în comă, iar medicii fac eforturi disperate să îl ţină în viaţă. Copilul a stat patru minute fără oxigen, până când a fost scos din apă. A suferit leziuni cerebrale şi este în comă profundă.

Trei persoane și-au pierdut viața la mare. Salvamarii intervin zilnic de zeci de ori pentru a-i scoate din valuri pe turiștii care le ignoră avertismentele

Dornici de distracție, turiștii de pe litoral ignoră zi de zi pericolele la care se expun. Cei mai temerari ignoră avertizările salvamarilor în zilele cu valuri mari. Chiar și fără vânt, marea rămâne periculoasă! Curenții puternici au făcut deja victime, iar salvamarii se plâng că turiștii refuză să le asculte sfaturile.

Ultima Oră

Cele mai citite