Preşedintele Germaniei şi-a întrerupt brusc un discurs pentru a-i face loc unui urangutan

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a fost nevoit să îşi întrerupă brusc sâmbătă o declaraţie pe care o făcea în faţa jurnaliştilor din Malaezia despre vizita sa în această ţară din Asia de Sud-Est şi, la cererea îngrijitorilor dintr-o rezervaţie naturală, a trebuit să se deplaseze până la o distanţă sigură faţă de un privitor curios, informează DPA.

Incident la un liceu din Galați. O elevă a ajuns la spital după ce i s-a făcut rău la școală. Medicii au constatat că tânăra a suferit o ruptură de venă la nivel cranian

Incident grav la Galaţi, unde o elevă de 16 ani a leşinat în toaleta liceului. La faţa locului au ajuns medicii de la ambulanţă, care au bănuit un consum de substanţe interzise, aşa că au transportat-o de urgenţă la spitalul de pediatrie. Aici s-a constatat că fetei i s-a rupt un vas de sânge în zona creierului şi din cauza gravităţii au cerut transferul adolescentei la spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti. Poliţiştii antridrog au deschis în acest caz un dosar penal in rem. Urmează informaţii cu puternic impact emoţional.

SUA și alte țări NATO, implicate în ancheta din Polonia

Primele rezultate ale anchetei din Polonia, unde o rachetă antiaeriană a ucis doi oameni, la granița cu Ucraina, ar putea fi anunțate săptămâna viitoare, afirmă surse de presă de la Varșovia. Explozia proiectilului a avut loc într-un sat, la 6 km de graniță. Doi fermieri polonezi, de 60 și 62 de ani, au murit pe loc.

Ultima Oră

Cele mai citite