Generalii SRI (r), Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, implicați în filaje și intervenții la magistrați. Coldea respinge acuzațiile

4 iulie 2025, 19:18 (actualizat 4 iulie 2025, 20:58)

Procurorii anticorupție îi acuză pe generalii SRI în rezervă Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă că ar fi fost implicaţi în filaje la adresa unor magistraţi, se arată în rechizitoriul trimis pe masa instanţei şi consultat de Stirile TVR. DNA i-a trimis în judecată pe cei doi generali pentru mai multe capete de acuzare, printre care trafic de influenţă şi grup infracţional organizat.

În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA, se arată că firme controlate de oameni de afaceri judecați pentru fraude cu fonduri europene ar fi încheiat contracte de consultanță cu societăți deținute de generali SRI în rezervă.

Mai departe, aceste societăți ar fi apelat la firme de investigații pentru culegerea de informații și chiar monitorizarea avocaților, magistraților și părților adverse din litigiile clienților.


„În cazul clientului XXX au fost efectuate activități de culegere de informații și chiar de monitorizare cu privire la avocați, magistrați, oameni de afaceri”, se arată în documentul DNA

Tot din documentele DNA reiese că un judecător de la Curtea de Apel Galați a fost abordat de avocatul Doru Trăilă – apropiat al generalilor SRI în rezervă – care ar fi încercat să intervină într-un dosar penal.

SURSA: rechizitoriu DNA
„Sper ca la Curtea de Apel Galați să nu se întâmple vreo situație de tipul soluționării cauzei în funcție de interese particulare. Formularea domnului avocat Trăilă a fost una generică, însă discuția s-ar fi putut duce spre o cumpărare de influență”, a declarat magistratul audiat de DNA.

Coldea și Dumbravă, acuzați de constituire de grup infracțional organizat

Fostul șef operativ al SRI, generalul Florian Coldea, fostul șef al direcției juridice a SRI, Dumitru Dumbravă, și avocatul Doru Trăilă sunt trimiși în judecată de procurorii anticorupție. Aceștia sunt acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență și spălare de bani.

Potrivit anchetatorilor, cei trei ar fi primit sute de mii de euro, sub forma unor contracte de consultanță, pentru a influența soluții în dosarele unor oameni de afaceri cercetați pentru fraude cu fonduri europene.

În timpul audierilor de la DNA, generalii SRI au declarat că sunt nevinovați și că sunt victimele unor abuzuri.

Generalul (r) Florian Coldea respinge acuzațiile care i se aduc și susține că este victima unei campanii orchestrate împotriva sa

Într-un comunicat de presă, transmis vineri, generalul în rezervă Florian Coldea respinge acuzațiile care i se aduc și susține că este victima unei campanii orchestrate împotriva sa. Acesta afirmă că trimiterea în judecată se bazează pe „un denunț mincinos” și că pe parcursul anchetei penale au fost comise abateri procedurale grave de către procurorul de caz. Coldea acuză o conduită părtinitoare și afirmă că au fost manipulate probe, respinse cereri justificate ale apărării și că a existat o colaborare între procuror și o parte din mass-media pentru a întreține o campanie ostilă.

El mai susține că nu există nicio probă directă care să dovedească implicarea sa în activități ilegale sau că ar fi încasat bani din contractele investigate. Fostul șef operativ al SRI afirmă că va face toate demersurile legale pentru a-și demonstra nevinovăția și își exprimă încrederea că instanța va stabili adevărul.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite