incident
Poliţia chineză a reţinut joi o femeie care a încercat să-şi dea foc în faţa ambasadei SUA la Beijing, unde potrivit unor martori a avut loc o explozie, transmite Reuters, care citează cotidianul Global Times.
Șoferul unei mașini în care se aflau mai mulți elevi ai școlii militare de la Boboc a pierdut controlul volanului și s-a oprit într-un copac
Un elev de la școala militară de la Boboc a murit, în noaptea de miercuri spre joi, într-un accident de circulație. Trei colegi de-ai săi au fost răniți grav, iar unul a fost adus cu elicopterul la Spitalul Floreasca din Capitală. În fața bazei, șoferul a pierdut controlul mașinii și s-a oprit într-un copac.
Incident la Londra, încheiat cu bine. Un bărbat a ameninţat că are o bombă şi că o va detona
Traficul feroviar din Londra a fost dat peste cap din cauza unei alerte cu bombă în staţia Charing Cross, una dintre cele mai aglomerate din Marea Britanie.
Circulație îngreunată la metrou, din cauza unei urgențe medicale în stația Aurel Vlaicu
Trenurile au circulat cu întârziere, joi dimineață pe Magistrala 2, Berceni - Pipera. Garniturile au staționat pentru mai multe minute în stații. Pe peroane s-a format aglomerație.
Sinucidere la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj. O femeie s-a aruncat pe geamul salonului în care era internată
Incident grav la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj! O femeie a murit, după ce s-a aruncat de pe geamul salonului în care era internată.
O fetiță a rămas fără două degete după un accident într-un complex acvatic din Brașov
Accident îngrozitor într-un complex acvatic din Braşov. O fetiţă de 10 ani a rămas fără două degete după ce a sărit de pe o platformă de trei metri. Fetița a fost operată de urgență la un spital din Capitală. Dacă vor fi găsite nereguli la parcul acvatic, activitatea acestuia ar putea fi suspendată. Atenție, urmează imagini și detalii cu un puternic impact emoțional.
Un copil dispărut în urmă cu două zile a fost găsit decedat în albia pârâului Ghimbășel
Un băiat de 6 ani din Râșnov, dat dispărut în urmă cu două zile, a fost găsit decedat în albia pârâului Ghimbășel, la aproximativ 300 de metri de locuință. Copilul suferea de retard intelectual.
Piatra Neamț. Altercație între polițiști și un bărbat care a ignorat trecerea de pietoni
Incident violent la Piatră Neamț. O traversare neregulamentară a străzii s-a transformat într -un scandal de proporții. Un bărbat a ignorat trecerea de pietoni și a traversat chiar pe lângă un echipaj de poliție, prin loc nemarcat. Agenții i-au cerut să se legitimeze însă situația a degenerat și s-a ajuns la spray lacrimogen și cătușe.
Alertă la Londra. A fost găsit un pachet suspect în clădirea Parlamentului
Este din nou alertă la Londra. În clădirea Parlamentului a fost găsit un pachet suspect. Poliția a confirmat că la ancheta participă ofițeri specializați în materiale periculoase.

