Case amenințate de flăcări, anexe mistuite de foc. Incendiul din Maramureș a pârjolit tot ce a întâlnit în cale

500 de hectare de teren și 6 anexe gospodărești au fost mistuite de flăcările izbucnite în zona a trei localități din Maramureș. Două aeronave Spartan au fost trimise în sprijinul celor 300 de pompieri mobilizați inclusiv din județe învecinate. Duminică dimineață, situația este sub control, anunță autoritățile. Pompierii au luat la pas regiunea, pentru a depista eventuale locuri care încă mai fumegă.

Incendiu uriaș de vegetație în Maramureș. Zeci de oameni evacuați. Două avioane al MApN ajută la stingerea focului

Situație dramatică în Maramureș, unde au izbucnit mai multe incendii de vegetație uscată, în patru localități aflate la 15 kilometri de orașul Baia Mare. Flăcările greu de stins au cuprins o suprafață foarte mare și au ajuns in zona caselor. Preventiv au fost evacuate 90 de persoane, pe o rază de aproximativ 500 de metri.
Incendiu / Profimedia Images

Incendii de proporţii provocate de seceta extremă şi neglijenţa oamenilor. Pompierii fac cu greu faţă situaţiei

Dacă pe litoral cerul s-a rupt şi a plouat cât pentru jumătate de an, în alte regiuni seceta extremă, dar şi neglijenţa oamenilor au provocat incendii de proporţii. Pompierii fac cu greu faţă situaţiei, mai ales că focarele sunt situate în zone greu accesibile. În unele cazuri au apelat la ajutorul elicopterelor care au adus apă pentru stingerea flăcărilor.

Ultima Oră

Cele mai citite