România își apără spațiul aerian. Încă o dronă a fost doborâtă
În mai puţin de 24 de ore încă o dronă pătrunsă ilegal pe teritoriul ţării noastre a fost doborâtă. Anunţul a venit dimineaţa devreme, chiar de la preşedintele ţării. Iar Armata a dezvăluit că acelaşi echipaj de pe un F16 românesc a îndeplinit cu succes misiunea, intr-o zona nepopulata din judeţul Tulcea.
Anunţul doborârii celei de-a doua drone a fost făcut dimineaţă de preşedintele Nicuşor Dan, care a menţionat ora si zona în care a fost lovit aparatul fără pilot.
În aer s-a ridicat acelaşi echipaj ca ieri, cu acelaşi avion din care pilotul a reuşi să doboare drona ajunsă până la Buzău.
În timpul alertei aeriene, localnicii din Tulcea au fost avertizaţi să stea la adăpost.
Drona a căzut în zona Dunavăţu de Jos, din Deltă. Localnicii spun că s-au speriat când au auzit zgomotul asurzitor.
Doborârea celei de-a doua drone care a intrat ilegal în spaţiul aerian al României este un semnal foarte bun dat de Armată, spun analiştii militari.
Nu e un accident, spune şi ministrul Afacerilor Externe.
Doborârea celor două drone a fost salută şi de preşedintele Consiliului European, care a precizat, într-o postare pe reţeaua X, că securitatea României este securitatea Europei. Vom continua să consolidăm securitatea, reziliența și capacitatea de descurajare a UE, inclusiv de-a lungul frontierei noastre de est, a precizat Antonio Costa.
Cu câteva minute înainte de ora 8:30, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Tulcea a dat alerta. Este al doilea incident de acest gen în 24 de ore, după ce ieri mai multe mesaje RO-ALERT au fost emise pentru județele peste care survolase drona. Populația din județul Tulcea este deja obișnuită cu astfel de mesaje, pentru că în ultima perioadă alertele s-au înmulțit.
Este vorba despre un incident care i-a speriat pe locuitorii din Tulcea în această dimineață și asta pentru că oamenii s-au trezit din somn auzind o bubuitură foarte puternică. Geamurile le-au tremurat, ușile caselor la fel. Aceștia s-au speriat pentru că nu primiseră mesajul RO-ALERT înainte să fie distrusă drona. Au primit mesajul RO-ALERT abia după ce drona a fost doborâtă.
În zonă sunt militari care au venit cu ambarcațiunile pe Dunăre, au coborât pe uscat și caută fragmente de dronă, iar din cer se face o verificare a zonei cu un elicopter al Ministerului Apărării Naționale.
Se caută fragmente de dronă, însă în acest moment nu se știe cu exactitate dacă au fost identificate toate, pentru că militarii verifică toată zona, astfel încât să vadă ce vor mai găsi. Sunt foarte atenți la tot ceea ce se întâmplă.
Cercetările continuă la fața locului, urmează să fie identificată și analizată zona de impact și resturile de dronă care se găsesc.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat într-un comunicat că drona a fost doborâtă în condiții de siguranță într-o zonă nepopulată din proximitatea frontierei.
”Sâmbătă, 25 iulie, la ora 08:22, sistemele de supraveghere radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat o nouă pătrundere neautorizată în spațiul aerian național a unei drone care evolua în zona de frontieră cu Ucraina. Două aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au interceptat ținta aeriană și au executat procedurile standard de identificare și neutralizare”, arată sursa citată.
Potrivit MApN, același pilot român, aflat la manșa aceleiași aeronave de luptă F-16 a Forțelor Aeriene Române, ajutat de același coleg, a doborât o a doua dronă intrată în spațiul aerian al României.
A doua dronă doborâtă. Miruță, la TVR Info: Este o dovadă a faptului că toate măsurile luate încep să producă rezultate
Potrivit comunicatului, echipe ale MApN urmează să se deplaseze în zona de impact pentru verificări.
Ministerul Apărării Naționale precizează că monitorizează în permanență situația din spațiul aerian și este în contact strâns cu structurile aliate. Informații suplimentare vor fi puse la dispoziție pe măsură ce vor fi disponibile, mai arată sursa citată.
Țoiu: Două incursiuni în 48 de ore nu sunt o întâmplare, ci reprezintă un tipar. Granițele României nu sunt negociabile
Anterior, preşedintele Nicuşor Dan a făcut anunţul privind drona care a fost doborâtă în spaţiul aerian românesc.
”În această dimineață, la ora 8:30, o nouă dronă a fost doborâtă în spațiul aerian românesc, la 10 km vest de localitatea Sfântu Gheorghe (Deltă). Drona a fost doborâtă de un pilot român dintr-un avion F-16”, a scris președintele României într-un mesaj postat pe Facebook.
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat că drona ”a fost observată de radarele MApN intrând în spațiul nostru aerian la ora 8:22 și a fost lovită câteva minute mai târziu de un avion de vânătoare F-16 românesc”.
”Încă o dronă intrată ilegal în spațiul aerian românesc a fost doborâtă de militarii români în această dimineață, la ora 8:34, la 9,6 km vest de localitatea Sfântu Gheorghe. Drona a fost observată de radarele MApN intrând în spațiul nostru aerian la ora 8:22 și a fost lovită câteva minute mai târziu de un avion de vânătoare F-16 românesc”, a scris Radu Miruță într-un mesaj pe Facebook.
O nouă dronă doborâtă. S.V.Mateiu: Se formează un dosar în care armata răspunde adecvat, iar autoritățile vor avea probe
Locuitorii din Tulcea au primit, sâmbătă, un mesaj RO-ALERT prin care au fost avertizaţi asupra posibilităţii căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi sfătuiţi să se adăpostească.
Mesajul transmis populaţiei precizează: „Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţii exteriori. Durata estimată: 90 minute.”
Acesta este cel de-al doilea mesaj RO-ALERT pe transmis de către autorităţi în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă.

