imobiliare
Costul tot mai mare al chiriilor, poluarea și stresul urban îi determină pe tot mai mulți români să își caute fericirea la ţară. Traiul la sat este mai ieftin decât cel de la bloc și, în plus, e mai sănătos. Tendința românilor de a lăsa orașul în urmă s-a văzut și după recensamânt, care a arătat că localitățile limitrofe marilor orașe încep să câștige populație.
ANCPI: Peste 57.300 de imobile, vândute în iulie, cu aproape 4.400 mai multe faţă de luna precedentă
Peste 57.300 de imobile au fost vândute, în iulie, cu aproape 4.400 mai multe faţă de luna precedentă, potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) transmis, vineri, AGERPRES.
Constanţa: Percheziţii într-un dosar de înşelăciune în domeniul imobiliar; prejudiciul - 90.000 de euro
Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Constanţa, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au efectuat miercuri, două percheziţii domiciliare într-un dosar penal de înşelăciune în domeniul imobiliar, prejudiciul fiind estimat la 90.000 de euro.
Dezvoltatorii imobiliari chinezi sunt atât de disperaţi, încât acceptă plata în grâu sau usturoi
Un dezvoltator imobiliar chinez, disperat de încetinirea vânzărilor, a decis să vină cu o nouă promoţie pentru atragerea cumpărătorilor, oferindu-se să accepte ca avans grâu sau usturoi, transmite Reuters.
Trump şi doi copii ai săi, citaţi din nou într-o anchetă privind afacerile imobiliare ale familiei
Donald Trump şi doi dintre copiii săi adulţi trebuie să depună mărturie în cadrul unei anchete civile privind afacerile imobiliare ale fostului preşedinte, a stabilit joi o curte de apel din SUA, relatează dpa.
Zeci de dezvoltatori imobiliari, puşi sub acuzare pentru înşelăciuni cu locuri de parcare
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au pus sub acuzare douăzeci şi trei de persoane fizice şi juridice - dezvoltatori imobiliari, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune cu locuri de parcare, prejudiciul fiind de 1,8 milioane euro.
Nicuşor Dan: Tribunalul Bucureşti a suspendat PUZ-urile sectoarelor 2, 4 şi 5
Tribunalul Bucureşti a suspendat joi Planurile Urbanistice Zonale ale sectoarelor 2, 4 şi 5, a declarat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
Prețurile terenurilor au crescut, în medie, cu 10 la sută de la începutul pandemiei
Vești proaste pentru românii care vor să construiască o casă sau să învestească în imobiliare. Prețurile terenurilor au crescut, în medie, cu 10% de la începutul pandemiei, arată un studiu. Și cum cererea este tot mai mare, agenții imobiliari estimează o nouă scumpire în a doua parte a anului.
Florești, Popești Leordeni, Giroc. Marile suburbii, aglomerate, fără drumuri şi utilităţi eficiente
Cele mai mari suburbii din România sunt 3 localităţi de lângă Timişoara, Cluj şi Bucureşti: aici, în ultimii 15 ani, s-au construit zeci de mii de locuinţe. Au oferit case ieftine, s-au transformat în mici aglomerări urbane, dar cu mari probleme legate de infrastructură, reţele de utilităţi şi calitate a vieţii.

