Zeci de dezvoltatori imobiliari, puşi sub acuzare pentru înşelăciuni cu locuri de parcare

Parcare. Mașini parcate locuri de parcare. Arhiva
Parcare. Mașini parcate locuri de parcare. Arhiva
1 aprilie 2022, 07:44

Concret, dezvoltatorii imobiliari au declarat, în mod fals, la recepţia unor blocuri, că au construit mai multe locuri de parcare decât în realitate.

În perioada 2019 – 2021, mai mulţi dezvoltatori imobiliari de pe raza Sectorului 1 Bucureşti au indus în eroare reprezentanţii autorităţilor locale cu ocazia efectuării recepţiei blocurilor edificate de către aceştia, respectiv au prezentat că au realizat un număr mai mare de locuri de parcare, în conformitate cu autorizaţia de construire, cu toate că în realitate realizaseră mai puţine locuri de parcare, decât cele menţionate în autorizaţia de construire. Prejudiciul total cauzat este 1.880.000 euro, dezvoltatorii imobiliari având obligaţia conform HCGMB 6612006 să achite o taxă de 10.000 euro pentru fiecare loc de parcare nerealizat„, susţine Parchetul, potrivit Agerpres.

În cursul zilei, au fost puse în executare 51 de mandate de percheziţie de către poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

În București, HCGMB 66/2006, prevede obligația dezvoltatorilor imobiliari de a asigura minimum un loc de parcare pentru fiecare apartament cu suprafața construită desfășurată de maximum 100 mp și minimum două locuri de parcare pentru fiecare apartament cu suprafața construită desfășurată mai mare de 100 mp, plus suplimentarea cu maximum 20% a totalului locurilor de parcare/garare stabilite pe care să le poată folosi vizitatorii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite