Echipele de pompieri români acţionează în Agia-Kiriaki şi Rafina din zona grecească Attica

O echipă formată din 16 pompieri români, cu trei autospeciale de stingere a incendiilor de pădure şi o autospecială de comandă, operează în localitatea Agia-Kiriaki din Grecia, iar o alta alcătuită din 15 pompieri acţionează în zona Rafina, utilizând două autospeciale de stingere a incendiilor de pădure, o autospecială de mare capacitate şi o autospecială de intervenţie rapidă.

Furtunile au provocat pagube în 31 de localități din 12 județe

Pagubele produse de furtunile care au lovit țara noastră în ultimele zile sunt destul de mari. Au fost afectate în total 31 de localităţi din 12 judeţe. Pompierii au intervenit pentru a scoate apa din case, gospodării şi beciuri, dar şi pentru a îndepărta copacii doborâţi de vânt.

Prima declarație publică a patronului de la Ferma Dacilor. Cornel Dinicu: A fost o mână criminală

Într-un mesaj pe Facebook, patonul de la fermă dacilor, pensiunea distrusă de un incendiu în urma cariua au murit 8 oameni, susține ca instituțiile statului i-au pus mereu piedici și din acest motivnu a putut obține toate avizele de funcționare. Cornel Dinicu pretinde că echipamentele anti incendiu funcționau și erau de ultimă generație. Adjunctul IGSU, Benone Duduc, susține însă că pensiunea nici măcar n-ar fi trebuit deschisă.

IGSU

Ministerul de Interne îşi dotează forţele cu noi tehnologii şi capacităţi de răspuns în cazul situaţiilor de urgenţă. IGSU a prezentat joi trei centre mobile de comandă, unul dintre ele numărându-se printre cele mai complexe și moderne. Acesta a fost construit în România, la standarde NATO.

Primul elicopter Black Hawk pentru intervenții în situații de urgență, livrat la începutul lui noiembrie. MAI a cumpărat 7 aparate. Cele pentru misiuni de căutare-salvare pot fi folosite și la stingerea incendiilor de pădure

Ministerul de Interne va primi primul elicopter Black Hawk la începutul lunii noiembrie. Potrivit șefului DSU, toate cele 7 aparate pentru situații de urgență și pentru poliție vor veni până sfârșitul anului. Aparatele au fost produse la uzina Lockheed Martin din Polonia, au fost cumpărate cu bani europeni și au costat peste 170 de milioane de euro.

Fără autorizație de securitate la incendiu. Așa funcționează zeci de stații GPL din țară. Potențialele bombe, depistate în urma controalelor din ultimele 24 de ore. ISU le poate da amenzi, dar nu le poate închide

Valul de controale declanșat de autorități după tragedia de la Crevedia scoate la iveală noi nereguli și la stațiile GPL din țară. Zeci de astfel de locații funcționează fără autorizații de securitate la incendiu, fapt care poate duce oricând la repetarea dezastrului. Mai grav, reprezentanții ISU spun că au dat zeci de amenzi, însă, conform legii, nu au atribuții pentru închiderea acestor surse de pericol public.

Ultima Oră

Cele mai citite