Cine sunt cei patru judecători care au boicotat ședința CCR

Cei patru judecători care au părăsit ședința CCR, iar astăzi nu au mai venit deloc la deliberări, au fost numiți de către Parlament, la propunerea grupurilor parlamentare ale PSD. Numele lor au fost în atenţia publică de mai multe ori, fie în scandaluri de plagiat, fie în situaţia în care membri ai famiilor lor sunt magistraţi şi ar fi afectaţi de tăierea pensiilor.

Motivarea CCR: Legea ce permite accesul la terenurile din curtea şcolii şi în afara cursurilor are un caracter neclar şi imprecis în privinţa modalităţii în care se realizează 'dreptul de a folosi'

Curtea Constituţională a României a stabilit că legea prin se permite folosirea gratuită a terenurilor de sport din curtea şcolii şi în afara orelor de program are un caracter neclar şi imprecis în privinţa modalităţii în care se realizează acest "drept de a folosi".

Noi judecători la CCR. PSD și-a întărit controlul asupra Curții, Opoziția acuză politizarea instituției

Predare de ștafetă la Curtea Constituțională. În urma vacantării a trei locuri de judecători, PSD și-a întărit controlul asupra Curții, prin impunerea a doi magistrați, proveniți din zona noi înființatei secții speciale pentru anchetarea judecătorilor și procurorilor. Nu fără dezbateri și controverse în Parlament, în condițiile în care unul dintre ei nu știe nici măcar câte articole are Constituția. Incapabilă să vină cu un candidat comun, după o serie de negocieri eșuate între PNL și USR, Opoziția acuză politizarea instituției și consideră că noile numiri nu fac decât să încline balanța deciziilor Curții în favoarea PSD.

Șeful Secției de investigare a magistraților: Alegațiile privind scoaterea Secției de sub controlul Procurorului General sunt lipsite de orice fundament

Şeful Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie a încercat, în această seară, să facă lumină în privinţa acuzaţiilor care se aduc instituţiei pe care o conduce. Gheorghe Stan susţine că Secţia se află sub controlul Procurorului General, iar anchetele se fac în urma primirii unor sesizări.

Ultima Oră

Cele mai citite