George Simion
Protestul la care au participat câteva mii de oameni a blocat ore bune centrul Capitalei. Liderii AUR sunt cei care au făcut mobilizarea. După ce s-au oprit în faţa Guvernului, planurile au fost schimbate iar protestatarii s-au împărţit pe două bulevarde, spre sediile partidelor aflate la guvernare. A fost mobilizat şi un număr mare de jandarmi, gata să intervină.
George Simion, dosar penal pentru conducere fără permis. Politicianul spune că nu a fost înștiințat în legătură cu suspendarea dreptului său de a conduce autovehicule. Poliția îl contrazice
Protestul de aseară al simpatizanților AUR a continuat azi, sub alte forme. Trei persoane care au refuzat să părăsească spațiul din fața Guvernului s-au plâns azi că au fost bruscate de forțele de ordine și au solicitat certificate medico-legale. La IML le-a însoțit și liderul formațiunii, deputatul George Simion, care s-a plâns că a rămas fără permis de conducere. Poliția susține că a respectat legea.
Lovitură pentru George Simion: Nu mai merge în SUA, după ce fundația Israel Heritage Foundation i-a retras invitația la un dineu unde s-ar fi întâlnit și cu Mike Pompeo
Lovitură pentru liderul AUR, George Simion. Acesta a fost nevoit să-și anuleze vizita planificată în Statele Unite, după ce fundația Israel Heritage Foundation i-a retras invitația la un dineu care urmează să aibă loc în data de 18 septembrie, la New York, cu Mike Pompeo, fostul secretar de stat al lui Donald Trump, ca invitat de onoare.

Ameninţare cu bombă la nunta lui George Simion; intervin pirotehniştii de la SRI
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea a anunţat sâmbătă că a fost primită o sesizare cu privire la faptul că la locul unde se desfăşoară nunta liderului AUR, George Simion, a fost amplasată o bombă.

George Simion, liderul AUR, s-a cununat religios. Peste 10.000 de nuntași participă la eveniment
În prezența a mii de persoane, George Simion și aleasa sa, Ilinca Munteanu, s-au cununat religios într-o biserică de lemn. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu arhiepiscopii Teodosie și Varsanufie. Cununia civilă a avut loc vineri.

Sondaj Avangarde. Încrederea de care se bucură politicienii: Marcel Ciolacu 25%, Nicolae Ciucă 18%, Klaus Iohannis 15%
În topul politicienilor care se bucură de cea mai mare încredere a populației, primele trei locuri sunt ocupate de Marcel Ciolacu, preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, Nicolae Ciucă, prim-ministru şi preşedintele PNL, şi preşedintele Klaus Iohannis, potrivit unui sondaj Avangarde, realizat în luna iulie 2022.
AUR şi-a lansat proiectul politic cu care vrea să ajungă la guvernare în 2024. A fost semnat un protocol de colaborare cu Alianţa Naţional Ţărănistă
E vorba despre formarea unui pol conservator care ar trebui să atragă formaţiuni cu valori suveraniste şi patriotice. A fost semnat deja un protocol de colaborare cu Alianţa Naţional Ţărănistă, o facţiune desprinsă din PNTCD. În ultima vreme însă, AUR a pierdut mai mulţi parlamentari şi lideri locali, dar şefii formaţiunii susţin că nu există motive de îngrijorare.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, spune că „este evident” că e hărțuit de George Simion
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat miercuri că „este evident” că este hărțuit de președintele AUR, deputatul George Simion. În 29 aprilie, Parchetul General a transmis, la solicitarea TVR, că procurorii continuă cercetările în dosarul penal deschis după ce Simion l-a agresat pe Virgil Popescu în timpul moțiunii simple din februarie.

AUR: Legea offshore este antinaţională. Exploatarea gazelor naturale să se facă exclusiv de către companii româneşti
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) respinge "categoric" proiectul legii offshore, despre care spune că este o "lege antinaţională", şi cere ca exploatarea gazelor naturale să se facă "exclusiv" de căre companii româneşti.