UE şi Mercosur creează una dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume. Ce înseamnă pentru economia României

Acordul de liber schimb UE–Mercosur, încheiat între Uniunea Europeană şi patru state sud-americane – Brazilia, Argentina, Paraguay şi Uruguay – a fost aprobat recent de statele membre ale UE, după 25 de ani de negocieri. Acesta creează una dintre cele mai extinse zone de liber schimb din lume, cu peste 700 de milioane de consumatori.

Solariile, impozitate de anul viitor. Agricultorii spun că vor reduce suprafețele cultivate și vor scumpi produsele

Legumicultorii au, din ianuarie, povara unui nou impozit: cel pe solarii. Taxa este criticată de ministrul Agriculturii, dar legea care crește impozitele a trecut de Curtea Constituțională și urmează să fie promulgată de președinte. Mulți fermieri și-au făcut deja calculele și, cel mai probabil, vor reduce suprafețele cultivate și vor scumpi produsele.

Legume și fructe românești, din ce în ce mai rare pe tarabe. Fermierii spun că nu-și permit să producă în sezonul rece

Legumele și fructele românești sunt din ce în ce mai rare în supermarketuri și pe tarabe. Unele dintre recoltele de anul acesta sunt deja pe terminate. Fermierii spun că nu-și permit să producă în sezonul rece din cauza costurilor ridicate pentru încălzirea solariilor și a serelor. Pomicultorii, la rândul lor, se plâng că n-au bani ca să amenajeze spații unde temperatura poate fi controlată, astfel încât recoltele să reziste de la un an la altul.

(P) De ce contează momentul și soiul atunci când semeni grâul

Succesul unei culturi de grâu nu este doar rezultatul unei primăveri favorabile sau al unor îngrășăminte bine alese, ci și al deciziilor luate din toamnă. Momentul semănatului și alegerea soiului potrivit sunt doi factori esențiali care pot influența direct producția, rezistența la boli și adaptarea culturii la condițiile climatice. O semănare prea devreme sau prea târzie, la fel ca un soi ales greșit, poate compromite potențialul de producție încă din primele faze de vegetație.

Râuri secate complet în Arad. Fermierii și localnicii, fără surse de apă

Râurile Teuz și Timercea, aflate în județul Arad, au secat complet din cauza secetei prelungite care afectează grav zona. Situația este fără precedent, susține primarul comunei Mișca, Pallegi Mate, care avertizează că și puțurile oamenilor sunt în pericol.

Ultima Oră

Cele mai citite