femeie jandarm
Procurorii Parchetului Militar continuă audierile în dosarul violențelor din 10 august din Piața Victoriei și în acest weekend, între orele 9.00 și 14.00, în urma unei decizii luate de prim procurorul Ionel Corbu. Cei care se consideră victime pot depune plângere și în acest sfârșit de săptămână. Până la această oră au fost depuse 238 sesizări.
Încă o zi de audieri la Parchetul Militar. Noi mărturii despre comportamentul jandarmilor. "Accept faptul că mi-au dat amendă, dar de ce am fost lovit?"
Peste 200 de plângeri împotriva jandarmilor s-au adunat deja la Parchetul Militar. Procurorii au analizat deja planul de acțiune al forțelor de ordine. Audierile continuă.
Au fost depuse peste 200 de plângeri împotriva Jandarmeriei. Parchetul Militar încă așteaptă de la Prefectură ordinul de intervenție în Piața Victoriei
206 plângeri împotriva jandarmilor s-au adunat deja la Parchetul Militar, iar procurorii au analizat planul de acțiune al forțelor de ordine și spun că agresiunile din Piața Victoriei nu se justificau. Nu au primit însă ordinul de intervenție pe care l-au cerut Prefecturii acum mai bine de patru zile.
Prim procurorul Parchetului Militar: Colegul nostru se afla în zona protestelor, în drum spre domiciliu. Nu a făcut parte din centrul de comandă
Prim procurorul Parchetului Militar, Ionel Corbu, a explicat miercuri că informațiile privind prezența unui procuror militar la centru mobil de comandă în timpul protestului din 10 august au fost eronate, "s-a extrapolat noțiunea de aflat în zonă". Ionel Corbu a precizat că procurorul Pîrlog Bogdan se afla în zonă, în drum spre domiciliu.
Bărbatul care ar fi furat arma femeii jandarm a fost arestat
Bărbatul suspectat că ar fi agresat-o pe femeia jandarm şi i-ar fi furat arma în timpul protestelor de vineri din Piața Victoriei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Femeia-jandarm bătută a ieşit din spital şi a refuzat orice dialog cu jurnaliştii.
Ultima zi de interimat la conducerea Jandarmeriei pentru Sebastian Cucoș. Președinția așteaptă concluziile privind acțiunile în forță de la protestul diasporei
"Având în vedere evenimentele din data de 10 august a.c., din timpul protestului din Piața Victoriei, în care a fost implicată Jandarmeria Română, se impune ca luarea unei decizii de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării privind numirea colonelului Cucoș Gheorghe-Sebastian în funcția de inspector general să se realizeze după pronunțarea organelor judiciare abilitate, cu privire la legalitatea acțiunilor Jandarmeriei Române", arată Administrația prezidențială. Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, indicase anterior că procedura de avizare a lui Sebastian Cucoş pentru definitivarea la conducerea Jandarmeriei Române este în curs, iar colonelul ocupă deocamdată funcţia ca interimar.
C. Dan: Jandarmeria a coordonat intervenția sub supravegherea unui procuror militar. Prim procurorul Parchetului Militar a negat, Jandarmeria a dat un nume. AICI Procesul verbal
Declaraţii contradictorii între Parchetul Militar şi Ministerul de Interne. Prim procurorul Parchetului Militar susţine că niciun procuror militar nu a fost în Piaţa Victoriei în timpul intervenţiei jandarmilor de vineri seară, când au avut loc violenţe. El susţine că a primit o adresă pe data de 11, adică a doua zi după miting. Precizările vin la scurt timp după ce ministrul de Interne Carmen Dan a susţinut contrariul. Între timp, Jandarmeria a facut public şi un proces verbal semnat de procurorul militar Bogdan Ciprian Părlog. Acesta s-a autosesizat în urma evoluţiei intervenţiei de vineri şi nu a supravegheat operaţiunea jandarmilor. Iar în urmă cu puţin timp, ancheta a fost preluată integral de Parchetul General.
Ancheta continuă în cazul violențelor din 10 august. 14 noi plângeri penale la Parchet "Vedeam fața acelui om (...) și dincolo de lovituri, plăcerea aceea de a mă lovi"
Zeci de persoane au depus deja plângeri penale în care reclamă intervenția jandarmilor din seara de vineri. Procurorii nu au primit încă planul de acțiune al jandarmilor, iar audierile celor răniți au fost tergiversate astăzi din cauza unor pene de curent.
Politicieni din Austria, preocupaţi de situaţia politică din România. Declarații privind capacitatea Bucureştiului de a exercita Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene
Tensiunile politice din România ar putea avea consecințe pe plan european, în contextul în care această țară urmează să preia, din ianuarie 2019, președinția Consiliului UE. Comentariul este făcut de publicația austriacă "Der Standard".