Ziua și avaria în energie. Tot mai multe centrale electrice au probleme tehnice în lipsa investițiilor

Greva de la Complexul Energetic Oltenia scoate la iveală cât de vulnerabil poate fi Sistemul Energetic Național, în situațiile de criză. În restul unităților în care minerii și energeticienii sunt la muncă, instalațiile crapă și, temporar, scade producția de curent. Acum, nici măcar jumătate din capacitatea de producție nu este funcțională. Specialiștii spun că utiliajele sunt suprasolicitate, iar investițiile au fost neglijate.

Cum putem economisi energie prin intermediul "casei inteligente"

La auzul conceptului "smart homes" (case inteligente), mulți dintre noi se gândesc la inovații tehnice extrem de costisitoare, la o implementare dificilă a acestora și la soluții tehnice complicate. Ei bine, putem avea clădiri confortabile, sănătoase, sustenabile și eficiente doar dacă suntem puțin organizați. Cum anume - a explicat în direct la TVR1Mihai Băiceanu, coordonator al Departamentului Eficiență Energetică Asociația Solar Decatlon București.

Două zile de ninsori și viscol au lăsat vestul țării sub nămeți. Starea drumurilor

Vremea rea a lovit puternic vestul țării. A nins mult în ultimele două zile. Echipele de intervenție nu fac față problemelor apărute. Pe multe porțiuni, se circulă foarte greu. Școlile din mai multe județe vor fi închise și mâine. Zeci de localități nu au curent electric nici la această oră. Meteorologii nu au vești bune pentru zona deja afectată. O nouă atenționare meteo de ninsoare a fost emisă până mâine la prânz și vizează nordul și estul Olteniei, jumătatea de vest a Munteniei, Transilvania și Maramureș.

Ultima Oră

Cele mai citite