Obiceiuri de Sânziene în Bistrița-Năsăud

În ajunul Naşterii Sfântului Ioan Botezatorul, în satele din Transilvania s-a perpetuat obiceiul de Sânziene, un obicei al dragostei, fertilității și binelui. Florile de sânziene se împletesc în coronițe pe care le poartă fetele și băieții. Seara se aprind focuri pe dealuri, iar coronițele se aruncă pe acoperișul caselor.

În noaptea de 23 spre 24 iunie, Sânzienele cântă, dansează și dau rod holdelor. Pe 24 este şi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

Plutesc în aer sau se prind în horă pe pământ, cântă şi dansează, împart rod holdelor, vindecă pe cei bolnavi şi apară semănăturile de grindină. Sânzienele, sau Drăgaica, este singura sărbătoare păgână admisă în calendarul creştin-ortodox care consemneaza în aceeaşi zi şi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Obiceiuri și tradiții de Sânziene, în județul Vrancea

Creștinii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, zi cunoscută în popor sub numele de Sânziene sau Drăgaică. Se spune că astăzi este bine ca oamenii să se bucure și să sărbătorească aşa cum se cuvine, pentru a fi răsplătiţi cu roade bogate, copii frumoşi şi sănătoşi. E ziua în care fetele bune de măritiș își pot afla ursitul.

În noaptea de 23 spre 24 iunie, Sânzienele cântă, dansează și dau rod holdelor. Pe 24 este şi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

Plutesc în aer sau se prind în horă pe pământ, cântă şi dansează, împart rod holdelor, vindecă pe cei bolnavi şi apară semănăturile de grindină. Sânzienele, sau Drăgaica, este singura sărbătoare păgână admisă în calendarul creştin-ortodox care consemneaza în aceeaşi zi şi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.

24 iunie - Ziua Universală a Iei, Sânzienele și Sfântul Ioan de vară

Astăzi, pe 6 continente, în peste 50 de ţări, ia românească este purtată, celebrată și admirată, iar in România sunt Sânzienele sau Drăgaica, singura sărbătoare păgână admisă în calendarul creştin-ortodox care consemnează în aceeaşi zi şi pe Sfântul Ioan cel Nou şi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Buzău: 300.000 de vizitatori, așteptați la cel mai mare târg de vară, Drăgaica

Drăgaica sau Târgul dintre țări, cum i se mai spune se desfășoară la Buzău timp de două săptămâni. Tiribombe care mai de care mai sofisticate, tarabe cu jucării ieftine sau bijuterii handmade, fum îmbietor de mici , vată pe băț și porumb fiert. Totul este oferit contra cost vizitatorilor celui mai vechi târg dintre țări.

În noaptea de 23 spre 24 iunie, puterea magică a Sânzienelor

Plutesc în aer sau se prind în horă pe pământ, cântă şi dansează, împart rod holdelor, vindecă pe cei bolnavi şi apară semănăturile de grindină. Sânzienele, sau Drăgaica, este singura sărbătoare păgână admisă în calendarul creştin-ortodox care consemneaza în aceeaşi zi şi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Ultima Oră

Cele mai citite