Sebastian Ghiță a scăpat de un dosar penal

Fostul deputat PSD, Sebastian Ghiță, a scăpat de un dosar penal. Înalta Curte a luat act de retragerea, de către Secția specială, a apelului în dosarul fostului deputat cu procurorii și polițiștii din Ploiești.

Accident cu 7 răniţi în centrul oraşului Piteşti

Accident grav în a treia zi de Paști în centrul Piteștiului.Șapte oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce trei autoturisme s-au ciocnit violent.În urmă impactului, mașinile implicate au suferit avarii serioase.

Consilierul local care s-a fotografiat cu două arme de asalt s-a ales cu dosar penal

Scandal într-o comuna din Dâmbovița. Un fost polițist, ajuns între timp consilier local PNL, s-a ales cu dosar penal. Totul a pornit de la o fotografie postată pe Internet, în care bărbatul ținea în mâini două arme de asalt. Poza era însoțită de un mesaj îndreptat împotriva adversarilor politici. Deși a susținut că a făcut o glumă, bărbatul riscă să ajungă la închisoare.

Laura Codruța Kovesi a fost plasată sub control judiciar. Fosta șefă a DNA are calitatea de inculpat și nu are voie să dea detalii presei despre dosar

Laura Codruţa Kovesi, fosta şefă a DNA, a fost pusă sub control judiciar, după ce a fost audiată mai mult de 6 ore, la Secția specială de investigare a magistraților. La ieşire a spus că i s-a interzis să dea vreun detaliu legat de anchetă. Kovesi este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă în legătură cu aducerea în ţară a fostului director FNI, Nicolae Popa, dar si de constituire de grup infracțional organizat și complicitate la represiune nedreaptă, în dosarul DNA Ploiești.

Ultima Oră

Cele mai citite