deţinuţi
Angajaţi ai Ministerului Justiţiei, mai exact, consilierii care se ocupă de deţinuţii eliberaţi condiţionat, au ieşit în stradă pentru a cere salarii mai mari. Ei au reclamat şi condiţiile de lucru, de la sedii cu risc seismic, la lipsa jandarmilor care să îi păzească atunci când au de-a face cu deţinuţi agresivi.
M. Vulpe: Legea graţierii pedepselor cu suspendare nu ar avea niciun efect asupra supraaglomerarii penitenciarelor
Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Marius Vulpe, consideră că o eventuală lege a grațierii pedepselor cu suspendare nu ar avea niciun efect asupra problemei supraaglomerării din penitenciarele românești.
Haos într-o închisoare privată din Marea Britanie. Un jurnalist sub acoperire de la BBC a filmat viaţa din penitenciarul Acklington
Scandal de proporţii la Londra, după ce jurnaliştii de la BBC au dezvăluit haosul care domneşte într-una dintre cele două închisori private din Regat. Deţinuţii au la îndemână instrumente periculoase cu ajutorul cărora taie gardurile de sârmă. Aşa se poate explica de ce puşcăriaşii nu duc lipsa nici măcar de droguri.
Klaus Iohannis, la Strasbourg: Cred că în România poate fi eradicată corupția. Este un proces îndelungat, dureros şi urât
Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut miercuri la prânz un discurs în cadrul Adunării parlamentare a Consiliului Europei. Este o practică a acestui organism de a invita în sesiunile sale lideri politici care să îşi prezinte ideile în legătură cu activitatea de bază a Consiliului Europei, şi mai ales privind respectarea drepturilor omului. După acest discurs şeful statului a răspuns întrebărilor adresate de membrii Adunării parlamentare. TVR 1 a transmis LIVE.
Klaus Iohannis: CEDO va da României o decizie-pilot privitoare la deţinuţi, pe care o rezolvăm printr-un pachet de măsuri. Nu avem sancţiuni
Preşedintele Klaus Iohannis a venit cu precizări în problema aglomerării penitenciarelor şi a strategiei pe care trebuie s-o adopte România în acest domeniu, după ce a avut o întâlnire cu preşedintele CEDO. România trebuie să primească o decizie-pilot în prima jumătate acestui an, care se va referi la situaţia din închisorile româneşti. Decizia va primi un termen de rezolvare, care, de regulă, este de 18 luni. În opinia preşedintelui, România va trebui să gândească un pachet de măsuri care să rezolve problemele clamate de CEDO, din care şi graţierea ar putea fi una dintre soluţii. Ţara noastră nu a primit nicio sancţiune până acum legată de condiţiile din închisori, iar suma vehiculată, de 80 de milioane, este "un calcul pe colţul mesei, folosind o informaţie care s-a referit la Italia şi în niciun caz nu poate fi aplicat aşa ceva la România". TVR 1 a transmis declaraţiile preşedintelui, în cadrul Telejurnalului de seară. Înregistrarea acestor declaraţii poate fi urmărită în secţiunea VIDEO.
Ministrul Justiţiei, Florin Iordache: Nu trebuie avută în vedere amnistia, dar graţierea este un fenomen
Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a declarat că va discuta marţi cu premierul Sorin Grindeanu, dar decizia unei legi a graţierii trebuie să aparţină Exectivului. Ministrul crede că aministia nu trebuie avută în vedere.
Omanul a primit zece deținuți eliberați de la Guantanamo
Omanul a anunțat luni că a preluat zece prizonieri eliberați de la închisoarea militară americană de la Guantanamo, sud-estul Cubei, în cadrul măsurilor prin care președintele în exercițiu al SUA, Barack Obama, încearcă să reducă numărul deținuților din acest centru înainte de încheierea mandatului său, transmite Reuters.
Criminal chinez, expulzat din România, după ce a stat închis 22 de ani în Penitenciarul Codlea
Un chinez a fost expulzat din România după ce a stat 22 de ani după gratii. Acesta a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru omor deosebit de grav. La sfârşitul anului trecut a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Codlea.
Munca pe ger cumplit. Inspectorii de la Protecţia Muncii au făcut controale în service-urile şi spălătoriile auto din Capitală
Este cod portocaliu de ger în aproape toată ţara, iar temperaturile au coborît până la -22 de grade Celsius în zona Capitalei. Inspectorii de muncă au fost la control în Bucureşti, marţi dimineaţă, să vadă în ce condiţii lucrează oamenii pe un asemenea ger. Tot în Capitală, 100 de deţinuţi, cu lopeţi în mâini, au ieşit marţi să cureţe zăpada, chiar dacă e ger cumplit.

